Stire

La Gurahonţ - Apă rece cu porţia

13.08.2008 ⋅ 0 comentarii

Locuitorii din Gurahonţ, mai exact cei care au domiciliul pe strada Zărandului sunt revoltaţi de faptul că de două săptămâni, în fiecare noapte li se opreşte apa rece. Oamenii s-au interesat în stânga şi dreapta şi după spusele lor au constatat că apa  le este oprită de către  personalul fabricii din zonă, care produce apă plată şi sucuri.

„De mai bine de două săptămâni se opreşte apa, noapte de noapte. La noi în localitate se află o fabrică care are nevoie de multă presiune la apă şi ne opreşte nouă toată noaptea. Abia la şase dimineaţa îi dă drumul. De multe ori se opreşte în timp ce facem duş sau spălăm haine. Nu este posibil aşa ceva. Toată lumea este revoltată. Vom depune o plângere în acest sens. Am încercat să luăm legătura cu reprezentanţii fabricii însă ne-au ignorat”, declară revoltată Leontina R.  Mai mult de atât, localnicii afirmă că într-o perioadă şi ziua se întâmpla acelaşi lucru. Primarul din Gurahonţ nu ştie despre aceste nemulţumiri, chiar este supărat că localicii nu bat înainte la uşa primăriei şi pe urmă la cea a presei. „Nu ştiu nimic despre acest lucru. Nu cred că reprezentanţii fabricii au cum să oprească apa. Mai mult de atât nu văd cum să  îi afecteze  pe cei care locuiesc pe strada Zărandului, care se află la un km distanţă.  Dacă cineva are o problemă, să vină la Primărie că uşile sunt  mereu deschise”. Primarul nu ştie nimic, cei de la fabrică cu care am luat legătura telefonic spun că nu sunt de vină cu nimic. Că nici vorbă de aşa ceva. Reprezentanţii Regiei de Apă la fel spun, că de la ei nu a fost oprită apă. Aşa că nimeni nu este de vină, însă oamenii rămân în fiecare noapte fără apă. „De la noi nu este oprită apa. Este posibil să nu mai curgă noaptea apă la locatari, dacă cei de la fabrică consumă în cantităţi mari. Nu mai are presiune. Voi vorbi cu colegii de la Uzina de Apă din zonă şi voi reveni cu amânunte despre această situaţie”, afirmă Gheorghe Bănăţean, directorul Regiei Apa-Canal Arad.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Claudia Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/