Stire

Pentru a circula ?n siguranţă - Mopediştii nădlăcani, sprijiniţi să cunoască legea

14.08.2008 ⋅ 0 comentarii

Pentru a veni în sprijinul posesorilor de mopede şi scutere din oraşul Nădlac, pentru ca deplasarea cu aceste vehicule să se desfăşoare în deplină siguranţă atât pentru ei cât şi pentru ceilalţi oameni de pe stradă, primăria nădlăcană a sprijinit organizarea de cursuri.

Astfel, după cum ne spunea inspector Ioan Aldea, din cadrul compartimentului A.D.P. Nădlac, în perioada imediat următoare „Primăria Oraşului Nădlac organizează înscrieri pentru persoanele care nu posedă permis de conducere şi au vârsta de cel puţin 16 ani împliniţi, în vederea obţinerii atestatului pentru conducerea mopedelor şi scuterelor (cu capacitatea cilindrică de până la 50 cmc), iar informaţii suplimentare se pot obţine la compartimentul „Patrimoniu“ din cadrul primăriei Nădlac, la tel. 0257-474844“.

Mai trebuie precizat că obţinerea atestatului este obligatorie, conform prevederilor legale, respectiv art. 160(2), din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 privind Circulaţia pe drumurile publice iar conducerea mopedelor de către persoane care nu posedă atestat, pe drumurile publice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu 300-400 RON respectiv cu 6-8 puncte (pentru cei care au permise de conducere auto).

Cursurile nădlăcane se vor desfăşura sub coordonarea unui instructor de la Şcoala de şoferi „Belc“, din Arad, iar taxa este de 70 RON/persoană.

La finalul acestora, după cum ne-a precizat inspector Ioan Aldea, se va da un examen scris pe teme rutiere, privind „conducerea mopedelor şi scuterelor pe drumurile publice“.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Glasul_Aradului ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/