Club pentru persoanele nevăzătoare
14.08.2008 ⋅ 0 comentarii
Conducerea Asociaţiei de Nevăzători din Arad a pus la cale un plan de realizare al unui club pentru membrii asociaţiei, „ca formă de dezvoltare personală şi socială”, după cum spune chiar preşedintele acesteia, Călin Szilagyi.
Sediul clubului e vechi de peste 30 de ani
Asociaţia dispune de un apartament cu două camere în care să îşi poată desfăşura activitatea clubul, de materiale de construcţie necesare renovării aparatmentului, de patru calculatoare la care membrii pot naviga pe internet, şi de dorinţa de a realiza acest plan. Însă, cu tot ceea ce se află în patrimoniul asociaţiei, tot nu este de ajuns pentru înfiinţarea acestui loc în care se pot întâlni tineri şi bătrâni, pentru a uita de handicapul care îi îndepărtează social de alte persoane.
„Apartamentul este al Asociaţiei Nevăzătorilor din România cu sediul în Arad de vreo 30-40 de ani, şi nu mai se află într-o condiţie impecabilă, ar fi nevoie de o renovare şi igienizare a locului, şi de spargerea unui perete despărţitor pentru a fi mai mult loc. Financiar, nu ne putem permite o astfel de investiţie, deşi ar fi o mare realizare pentru noi. Practic, am avea nevoie de bani pentru a angaja o firmă care să facă aceste lucrări, să achiziţionăm nişte birouri pentru calculatoare, să montăm nişte rafturi pentru volumele Braille. Calculatoarele le-am primit de la Primăria Municipiului Arad, iar conectarea la internet am primi-o de la RCS, în mod gratuit, aceştia fiind întotdeauna alături de noi,” a declarat Călin Szilagyi.
Fără cerere - fără finanţare
Motivul pentru care nu s-a obţinut până acum un ajutor financiar este chiar foarte simplu, din cauza faptului că nu a fost solicitată în scris sponsorizarea în vederea implemetării acestui proiect la nici un segment al autorităţilor locale. Călin Szilagyz ne spune: „În audienţă, i-am spus şi primarului Gheorghe Falcă de această dorinţă de a înfiinţa un club pentru nevăzători, şi dânsul a dispus să primim acele calculatoare folositoare. În rest, nu am făcut nici o cerere scrisă, nici la Primărie, nici la Consiliul Judeţean.”
Autorităţile locale vor să ofere ajutor
Abordaţi în legătură cu probleme financiare care împiedică ducerea la punct a acestui proiect, atât Consiliul Judeţean Arad cât şi primăria Municipiului Arad au fost deschişi propunerii de întra-ajutorare a Asociaţiei.
Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei, declară: „Asociaţia Nevăzătorilor trebuie să facă o cerere prin care să solicite finanţarea, în care să includă estimativ costul total al lucrărilor şi să o depună la Camera 5.”
Aceeaşi reacţie au avut-o şi reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad, în persoana purtătorului de cuvânt Ramona Creţu, care ne-a declarat: „În primul rând, membrii ANR trebuie să depună un memoriu la Consilul Judeţean, în care să prezinte exact situaţia, după care vom vedea cum putem să îi ajutăm.”
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Glasul_Aradului ⋅