Boală lungă... Noul spital de urgenţă aşteaptă licitatori
14.08.2008 ⋅ 0 comentarii
Proiectul construirii unui nou Spital de Urgenţă în judeţul Arad se află încă în stadiul studierii ofertelor depuse de firmele doritoare să execute acest proiect, ne anunţă Expert Jr. Carmen Comandasu, din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice.
„Nu există nici un câştigător al licitaţiei deoarece ofertele depuse de către firmele care se vor ocupa de proiectarea, construirea şi dotarea la cheie a noului Spital de Urgenţă din Arad sunt în curs de finalizare, încă evaluate de o comisie special constituită. O astfel de evaluare poate dura chiar patru, cinci sau şase luni de zile. O singură ofertă este constituită din mii de documente,” ne mai informează Carmen Comandasu, Expert Jr.
Noul spital va avea o capacitate de peste 450 de paturi, fiind în special axat pe rezolvarea cazurilor medicale urgente, şi va duce la decongestionarea sistemului sanitar arădean, prin eliberarea unui spaţiu vital în celelate spitale din municipiu, ale căror secţii funcţionează în clădiri revendicate, pentru care este plătită chirie de către autorităţile locale.
„Termenul de finalizare al lucrării este de 42 de luni de la data semnării contractului cu firma câştigătoare. Lucrările vor începe, bineînţelees imediat după ce se va semna constractul,” ne mai informează Carmen Comandasu.
După cum este postat şi pe site-ul Ministerului Sănătăţii Publice, care anunţă acest proiect, compania care se va ocupa de realizarea acestuia va fi aleasă în funcţie de cel mai scăzut preţ pentru care compania se angajează să realizeze integral lucrările.
Vă vom ţine la curent cu noi informaţii despre numele companiei care va proiecta, construi şi va da cheie noul Spital de urgenţă, despre suma pentru care această companie a fost contractată, dar şi date referitoare la demararea construcţiilor spitalului în Arad.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Andrea Dorotovics ⋅