Stire

Din fonduri europene - Peste un milion de euro pentru Arad

19.08.2008 ⋅ 0 comentarii

Contractele de finanţare din cadrul Programului de Cooperare România–Ungaria 2006, pentru ultima rundă cu fonduri de preaderare pentru România, s-au semnat ieri la Consiliul Judeţean Arad.

În cadrul acestui program, în Judeţul Arad vor fi implementate 9 proiecte, cu o valoare totală a fondurilor europene de 1.400.000 euro, la care se adaugă cofinanţarea proprie.

Beneficiarii acestui program sunt atât autorităţi publice locale – Consiliul Judeţean Arad (Reabilitare DJ 792 C, tronson DN 79 – Curtici, etapa II), Consiliul Local Sântana, Consiliul Local Zerind, Primăria Comunei Hăşmaş, instituţii publice – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, Complexul Muzeal Arad, cât şi instituţii de învăţământ – Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” şi Grădiniţa cu program prelungit nr. 14 din Arad.

Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Ungaria Phare CBC/INTERREG IIIA 2004 – 2006 sprijină contactele dintre populaţia, comunităţile şi actorii economici din zona de graniţă, în vederea creării unei baze solide pentru dezvoltarea economică şi socială echilibrată a întregii zone, cu beneficii pentru atât România, cât şi pentru Ungaria.

În cadrul acestui program, Judeţul Arad a beneficiat în rundele anterioare de fonduri semnificative pentru implementarea unor proiecte ce întăresc cooperarea cu Ungaria, în diferite sectoare: administraţie, învăţământ, domeniul economic şi cultural. Prin acest program, Consiliul Judeţean Arad a realizat o serie de investiţii importante, cum ar fi: Terminalul CARGO, Protecţia şi Promovarea Luncii Mureşului, Reabilitarea drumurilor judeţene DJ 709 C Variaşu Mic – Frontiera cu Ungaria şi DJ 709B Grăniceri - Frontiera cu Ungaria, Reabilitarea DJ 792 C, tronson DN 79 – Curtici, etapa I (în execuţie). Începând cu Programul de Cooperare Ungaria-România 2007-2013, valoarea finanţărilor disponibile din fonduri structurale va fi mult mai mare.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: N. B. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/