După ce şi-a aruncat copilul nou-născut ?ntr-un canal, Riscă p?nă la 25 de ani de ?nchisoare
19.08.2008 ⋅ 0 comentarii
Tânăra regretă fapta şi doreşte să păstreze copilul
De aproximativ trei săptămâni, v-am ţinut la curent cu evoluţia cercetărilor în cazul lui Olimpia Alina Aufmuth, femeia în vârstă de 30 de ani, care a hotărât să îşi abandoneze copilul nou-născut, la numai câteva ore de la naştere. În continuare, vă prezentăm mai multe detalii privitoare la viaţa personală a acestei femei, dar şi la împrejurările în care s-a comis infracţiunea.
Femeia este cercetată pentru tentativă de omor calificat şi riscă, dacă este dovedit că în momentul producerii abandonului era în deplinătatea facultăţilor mintale, pedeapsa cu închisoarea până la 25 de ani.
A născut copilul lângă soţ
Din cercetările efectuate se pare că femeia a dat naştere celui de-al patrulea membru al familiei acasă, într-o cameră învecinată locului în care soţul inculpatei şi copilul lor mai mare dormeau. Însă soţul inculpatei susţine că nu a bănuit nici o clipă că ea era însărcinată, şi mai ales că a dat naştere unui copil.
L-a băgat într-o sacoşă de rafie şi l-a închis în canal
După ce l-a ţinut mai multe ore într-o cameră a casei mai puţin frecventată de membrii familiei, femeia a îmbrăcat copilul într-o haină rămasă de la copiii mai mari, l-a băgat într-o sacoşă de rafie şi l-a aruncat într-un bazin de colectare a apei. Ceea ce ne face să credem că inculpata dorea cu disperare să scape de copil este faptul că în momentul în care vecinii au descoperit copilul, bazinul de colectare al apei era închis cu capacul ruginit. Se pare însă că femeia susţine că dorea să se întoarcă după copil şi să îl ducă mamei sale, însă în momentul în care cei doi vecini au salvat copilul şi sesizat autorităţile, femeia împreună cu soţul ei erau plecaţi din localitate la mama inculpatei, la kilometri buni de comuna Şiria.
Aufmuth Olimpia Alina provine dintr-o relaţie de concubinaj, tatăl femeii refuzând recunoaşterea acesteia ca fiică, precum şi exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti. Tatăl femeii a murit electrocutat pe când Olimpia A. avea doar patru ani, după care a rămas doar în grija mamei, resimţind lipsa tatălui şi a altor fraţi.
Probleme în paradis
Toate aceste incidente au făcut-o pe femeie să îşi piardă treptat încrederea în sine, dar să îşi dorească să îşi întemeieze o familie şi să aibă copii. S-a căsătorit cu Aufmuth Gabriel, cu care are o relaţie de opt ani şi au împreună patru copii, cu vârstele cuprinse între trei săptămâni şi opt ani.
Soţul nu bănuia nimic
Relaţia dintre femeie şi soţul ei s-a răcit o dată cu trecerea anilor, în relaţia celor doi intervenind certuri iscate din cauza problemelor financiare ale familiei, ceea ce a făcut-o pe femeie să ascundă faţă de soţ ultima sarcină.
Deşi atitudinea faţă de ultimul copil al femeii ar putea ridica semne de întrebare faţă de modul în care se poartă cu ceilalţi copii, apropiaţii familiei susţin că în calitate de mamă, femeia era foarte apropiată şi afectuoasă faţă de aceştia, însă lipsită de autoritate. Nici în celelalte relaţii femeia nu se impunea, mama ei şi soţul deţinând în permanenţă controlul.
Părinţii vor să boteze copilul
Anunţată de procurori de gravitatea acţiunii comise, femeia este îngrijorată pentru soarta celorlalţi copii ai ei, în eventualitatea că ea ar trebui să săvârşească pedeapsa cu închisoarea. Cât despre cel mai nou membru al familiei, femeia şi soţul ei au intenţia de a-l creşte alături de fraţii lui, pe durata spitalizării la Spitalul Matern, copilaşul fiind alăptat de mamă. Pe sugar doresc să-l boteze cu numele de Paul Ştefan Gabriel. Însă au început deja demersurile pentru ca mama sugarului să îşi piardă drepturile părinteşti.
În cazul în care raportul psihiatric va dovedi că femeia a fost afectată de depresia post-natală în momentul în care şi-a abandonat copilul, aceasta va scăpa basma curată pentru gestul necuvenit. Însă dacă acelaşi raport va indica faptul că femeia nu era afectată psihic, patru copii îşi vor pierde mama, aceasta răspunzând penal pentru faptele ei.
Acest articol a fost realizat în colaborare cu Procurorul Criminalist Pavel Palcu, iar fotografiile au fost publicate cu amabilitatea Specialistui Criminalist George Nicolae.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Andrea Dorotovics ⋅