Stire
Nedeea almăşană
20.08.2008
⋅ 0 comentarii
La sfârşitul săptămânii trecute, locuitiorii satului Cil – aparţinător de comuna Almaş au avut parte de două zile de sărbătoare. Târgul de animale, activităţile sportive şi culturale, dar şi muzica şi voia bună au încântat publicul prezent. „Această sărbătoare se ţine în sfârşitul de săptămână cel mai apropiat de Sfânta Maria Mare. Mă bucur că vremea a ţinut cu noi, iar cei prezenţi s-au putut bucura în cele două zile de evenimentul pe care l-am oferit” – a spus Avram Teodor – primarul comunei Almaş. În prima zi a târgului au fost premiaţi crescătorii cu cele mai frumoase animale şi păsări - cu diferite sume de bani. Activităţile sportive şi culturale au fost la loc de cinste cu ocazia acestei sărbători populare. S-a desfăşurat Cupa târgului la oină (Almaşul fiind singurul loc din judeţ unde sportul naţional se mai practică) – ediţia din acest an fiind adjudecată de Univ Vest, locul doi revenind formaţiei Viitorul Almaş. La spectacolele folclorice au luat parte formaţii şi ansambluri din Almaş, Bocsig şi Seleuş – programul acestora fiind gustat de către spectatori.
Sursa:
Glasul Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Glasul Aradului