Haos la graniţă
22.08.2008 ⋅ 0 comentarii
Sute de camioane au stat blocate în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac din cauza vecinilor maghiari, care au restricţionat circulaţia TIR-urilor pe teritoriul ţării timp de 24 de ore, cât s-a prăznuit „Sărbătoarea Florilor”. Deşi imediat după ora 23.00 circulaţia TIR-urilor a fost permisă pe teritoriul Ungariei, peste 300 de automarfare au rămas în continuare să fie blocate în trafic.
După ce timp de 24 de ore, TIR-urile nu au avut permisiunea să circule pe teritoriul maghiar, unde autorităţile au restricţionat traficul greu pentru că s-a prăznuit „Sărbătoarea Florilor”, cele peste 300 de camioane nu au reuşit să se urnească din loc, unii şoferi stând la coadă fără să înainteze nici măcar un metru.
TIR-urile au blocat complet sensul de mers spre Ungaria pe o distanţă de mai mulţi kilometri. Şoferii români au fost extrem de revoltaţi de faptul că vecinii maghiari au impus astfel de restricţii, iar după cele 24 de ore de aşteptare, s-a controlat la sânge automarfarele, timp pe care transportatorii l-au pierdut, deşi ar fi trebuit să ajungă la destinaţie pentru a onora contractele.
„După ce că am stat în parcare toată ziua şi timpul a trecut greu, trebuia să fiu deja cu marfa la destinaţie, voi avea penalizări şi deşi s-a dat drumul de aproape o oră şi jumătate nu ne-am mişcat aproape deloc”, spunea unul dintre şoferii unui automarfar, care trebuia să ajungă cu marfa tocmai în Anglia.
Autorităţile române au încercat să grăbească formalităţile de rigoare, deschizând încă o bandă de control, însă activitatea s-a blocat de mai multe ori, datorită cozilor interminabile. Deşi se ştie că DN7, care face legătura cu frontiera Nădlac, este unul dintre cele mai aglomerate drumuri din ţară, implicit şi unul dintre cele mai blocate, autorităţile nu au luat niciodată măsuri de lărgire a şoselei sau de altă natură.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Anca Barbură ⋅