Stire

Utiştii ?şi iau banii pe luna iunie

22.08.2008 ⋅ 0 comentarii

Se pare că o parte dintre problemele financiare ale „Bătrânei Doamne” se vor rezolva în zilele ce urmează. În urma întâlnirii pe care a avut-o miercuri seara, la Bucureşti, cu Nicolae Bara şi viitorii acţionari ai clubului, Ionuţ Chirilă spune că a primit promisiuni că până la meciul cu Universitatea Cluj vor intra bani în club, în aşa fel încât să le fie achitate măcar salariile pe luna iunie fotbaliştilor săi.

„Nu cred ca banii vor putea intra în contul clubului astăzi (n.a. ieri), toate operaţiunile bancare cerând după cum ştiiţi ceva timp. În schimb, vineri sau cel târziu luni, ar trebui să le dăm deja banii jucătorilor pe luna iunie”, a precizat managerul grupării din Calea Aurel Vlaicu. Chirilă a negat faptul că în spatele acestui „balon de oxigen” s-ar afla arabul Saeed Bahjat Saeed, asociatul lui Fatih Taher, patronul Rapidului, la Electroputere Craiova, dar a spus că într-o viitoare conferinţă de presă va face cunoscute numele noilor investitori. 

În fine, Ionuţ Chirilă a mai spus că o victorie luni, cu Universitatea Cluj, ar putea atrage şi alte fonduri pentru UTA. „Trei puncte cu U. Cluj ar veni la momentul potrivit atât pentru moralul jucătorilor, cât şi pentru posibile sponsorizări. Am avut discuţii cu reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, care doresc să-şi treacă firmele pe tricourile noastre”, a adăugat managerul „textiliştilor”. 

Sursa: Glasul Aradului

Autor: S.A. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/