Este un adevăr general valabil faptul că a devenit un obicei ca necesităţile persoanelor defavorizate, care fac parte din cea mai joasă pătură socială să nu fie auzite. În acest caz, vă vorbim despre cei cărora viaţa le-a luat posibilitatea de a fi consideraţi normali, iar statul îi pedepseşte pentru faptul că nu au nici un sprijin, determinându-i să locuiască pe stradă.Bărbatul din imagine, bine cunoscut de către arădeni, a avut nenorocul de a fi fost abandonat de către părinţi, iar destinul i-a fost schimbat total atunci când a făcut poliomielită, rămânând cu urmări pe viaţă: nu se poate deplasa decât cu ajutorul unor cârje, şi asta după ce a făcut în perioada copilăriei ore întregi de recuperare medicală.

Vara la Mureş

Viaţa nu i-a surâs niciodată, fiind nevoit ca de la vârsta de 18 ani să se descurce fără nici un ajutor sau sprijin, ajutat doar de pensia de invaliditate. „Acum locuiesc într-un cort pe malul Mureşului, dar am noroc că e cald afară. Iarna am mai locuit în diferite blocuri, îmi mai dădeau oamenii care stăteau acolo mâncare şi nişte pături,” ne spune cel ce este doar unul dintre numeroasele exemple de oameni care nu au altă alternativă decât să locuiască pe unde apucă.„Pot spune că în cazul lui mai sunt alţi aproximativ 50 de arădeni. Noaptea, cei care mai au locuri, dorm în adăpostul de noapte, dar nu este suficient loc pentru toţi. Ideal ar fi dacă ar exista un loc în care să poată şi ei să stea ziua şi noaptea, unde să primească o masă caldă şi asistenţă medicală la nevoie,” declară Ştefan Rus, preşedintele adjunct al Asociaţiei Handicapaţilor neuromotor din România, Filiala Arad.

Statul nu oferă soluţii, oferă alternative

Legea 448 din 2006 prevede ca statul să pună la dispoziţia acestor persoane un loc în care ei să poată locui, dar cu condiţia de a ceda întreaga sumă de bani pe care o primesc de la stat, pentru gradul de handicap în care se încadrează.  În judeţul nostru, cei mai norocoşi au reuşit să câştige mila celor care au pus pe picioare mai multe case de binefacere, care pe lângă copiii din familii defavorizate şi cei abandonaţi de familie, primesc şi câte o persoană cu handicap.

Pentru a avea un cămin, renunţă la viaţa personală

Majoritatea celor care nu au o casă optează pentru Pecica, acolo unde funcţionează un centru pentru vârstnici. Însă nici această alternativă nu este una potrivită fiecăruia. „Cei care se internează la Pecica renunţă la a avea o viaţă personală, o familie. Nu este o alternativă reuşită pentru cei tineri, care se gândesc să aibă şi copii. Odată internaţi acolo, nu au bani nici de un suc, de o haină,” ne mai spune Ştefan Rus.Şi, deşi ar renunţa la liniştea unui cămin doar pentru a avea un acoperiş deasupra capului, persoanele cu handicap se lovesc de o altă problemă: nici la Pecica, cea mai sigură variantă de locuit a lor, nu sunt locuri suficiente, lucru recunoscut şi de către Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad.

Se discută varianta înfiinţării unui centru

„Noi avem adăpostul de noapte unde pot dormi aceste persoane, dar şi centre de zi pentru vârstnici din cartiere, locuri la care se pot adresa şi persoanele cu handicap, locuri unde cazurilor care se află în situaţii precare li se oferă o serie de prestaţii sociale, cum ar fi o masă caldă, consiliere psihologică, asistenţă medicală la nevoie,” ne mai informează Corina Drăghici.Cât despre înfiinţarea unui centru pentru persoanele cu handicap, defavorizate de mediul social şi de situaţia financiară, nu se ştie nimic. Purtătorul de cuvânt al Primăriei a promis că va discuta despre această problemă cu conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială, în vederea unei iniţiative clare pentru rezolvarea problemelor persoanelor cu handicap locomotor. Însă până când acest proiect va căpăta statut de proiect şi mai apoi va deveni o prioritate în Arad, celor aflaţi în cârje sau cărucior cu rotile îşi petrec timpul ziua prin intersecţii, cerşind şi noaptea bântuin orşul pentru un loc în care să îşi odihnească corpul istovit.

Sursa: Glasul Aradului