Stire

Două zile ?n cartiere - Muzică, joc şi voie bună

23.08.2008 ⋅ 0 comentarii

Două seri pline de muzică şi dans. De asta au avut parte arădenii care au participat la concertele organizate în cartierele municipiului. Pe scenele  amenajate au urcat îndrăgiţii solişti de muzică populară, Nicoleta Voica, Laza Cnejevici, Nicu Novac, Luca Novac, Daniela Dudaş, Ştefan Muntenaş, Nelu Zadic, Lucian Zadic, Aurel Ungur, Viorel Leric, Ion Rogobete, Irina Iovescu, dar şi formaţii de dansuri cunoscute în judeţul nostru. Toţi au ştiut cum să încingă atmosfera astfel că nu a fost arădean care să nu cânte sau să danseze alături de ei până târziu în noapte. De exemplu, micălăcenii s-au strâns încă de la început în număr destul de mare, deşi temperaturile de afară la ora începerii spectacolului au fost destul de ridicate. În timp ce copiii stăteau la rând în parcul de distracţii, părinţii ascultau muzica de la terasele improvizate în parcuri, unde consumau mici şi bere. ,,Îmi place la astfel de evenimente să ies cu familia. Vrem să petrecem încă o seară de neuitat. Iubesc muzica lui Muntenaş. Am venit special pentru el”, afrimă Claudiu Condurache. Spectacolul s-a terminat noaptea târziu, lume multă a fost până la sfârşit, deşi cei mai tineri după câteva ore de muzică populară s-au îndreptat către ştrand, unde au participat la concertul care a începuse la ora 20.00.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Claudia Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/