Stire

Chirilă: ?Am jucat ce ştim?

26.08.2008 ⋅ 0 comentarii

Ionuţ Chirilă a avut parte, din nou, de un meci cu mari emoţii pe banca „Bătrânei Doamne“. Tânărul tehnician a stat în picioare pe întreaga durată a partidei, fiind mai mereu preocupat să dea indicaţii, în special jucătorilor tineri. „A fost un meci greu, cu o echipă care literalmente a murit pe teren. Ştiam că vor opune o rezistenţă foarte mare, că doreau puncte de la Arad, pentru a reveni în lupta pentru promovare“, şi-a început discursul la conferinţa de presă tehnicianul utist. Acesta a continuat: „Am avut un cuplu de fundaşi centrali extraordinari, care au jucat perfect. Am riscat cu jucători tineri, însă ei trebuie rulaţi în astfel de partide cu miză mare.“ Managerul „textiliştilor” a fost mulţumit şi de aportul atacanţilor, cu toate că aceştia au evoluat pentru prima dată împreună. În final, Chirilă a apreciat următoarele: „Vreau să îmi felicit fotbaliştii pentru inteligenţa de care au dat dovadă la scorul de 2-1. Majoritatea echipelor româneşti ar fi bubuit mingea în faţă, noi însă am jucat aşa cum ştim. Adică cu mingi pe jos, pase din prima şi devieri. Aşa trebuie crescută UTA pe care vreau să o construiesc la Arad!“, a încheiat antrenorul „Bătrânei Doamne“.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: S.A. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/