Stire
Ultima poveste la ?Animaliter?
28.08.2008
⋅ 0 comentarii
Cei zece tineri aflaţi în Tabăra de creaţie de la Bata, tabără ce face parte din proiectul european „Animaliter“ au ajuns astăzi la ilustrarea ultimei poveşti „Cocoşul şi vulpea“, poveste populară cehă.În fiecare zi tinerii artişti participanţi la Tabăra de creaţie de la Bata au avut de ilustrat câte un fragment din câte o poveste populară din cele opt ţări participante la proiect: Franţa, Polonia, Ungaria, România, Bulgaria, Slovacia, Spania, Cehia. Toate poveştile au fost traduse în limba română şi în engleză, iar fragmentul aferent fiecărui ilustrator a fost stabilit prin tragere la sorţi. De menţionat că povestea românească „Şarpele moşului“ a fost ilustrată marţi. Pe toată perioada şederii lor, tinerii ilustratori au beneficiat de îndrumarea artiştilor Adrian Sandu, Aculina Staşnei Popa din Arad şi a artistei Sherley Freudenreich din Strasbourg. Pentru perfecţionarea stilului de desen plasticiana Aculina Straşnei Popa a propus chiar realizarea unui curs de crochiuri pe perioada taberei. „Încă n-am reuşit să aflu care a fost povestea preferată a ilustratorilor prezenţi, însă sper ca lucrul acesta să fie evidenţiat în expoziţia ce va cuprinde lucrările realizate aici, expoziţie ce va fi vernisată pe data de 15 septembrie“ a mărturisit Florin Didilescu, coordonatorul proiectului. De menţionat că finanţarea Taberei de la Bata a fost suportată de Consiliul Judeţean Arad, invitaţiile ilustratorilor şi ale coordonatorilor au fost realizate de Biblioteca Judeţeană A.D.Xenopol, iar decontarea cheltuielilor de transport în ce îi priveşte pe artiştii invitaţi s-a făcut din bugetul proiectului european „Animaliter“.
Sursa:
Glasul Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Glasul Aradului