Stire

UTA nu a fost programată la Lupeni - ?Alb-roşii? sunt la m?na steliştilor

28.08.2008 ⋅ 0 comentarii

Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor din cadrul FRF a decis să nu programeze clubul arădean în runda cu numărul trei a ligii secunde, datorită faptului că UTA nu a achitat suma de 200.000 de euro Stelei, în contul transferului lui Dorel Zaharia în „alb-roşu”.Gruparea fanion a oraşului are termen până vineri dimineaţa să achite datoria, dar are şi varianta obţinerii unei amânări din partea clubului Steaua Bucureşti. În acest sens, Nicolae Bara, fostul finanţator al „textiliştilor” a dat de înţeles că va avea o discuţie cu Valeriu Argăseală, preşedintele formaţiei din Ghencea, cel mai probabil astăzi, după întâlnirea formaţiei lui Lăcătuş cu Galatasaray. „E problema mea personală dacă vorbesc cu cei de la Steaua. Oricum, dacă această discuţie va avea loc, o voi purta doar mâine (n.red - astăzi), căci steliştii sunt prinşi cu partida din Liga Campionilor. Dacă se rezolvă ceva se va ştii mâine. Este exclus ca eu să mai scot bani din buzunar pentru a mai achita vreo datorie la UTA”, ne-a declarat Nicolae Bara. Fostul finanţator al arădenilor a recunoscut că va avea o întâlnire şi cu Ionuţ Chirilă,  managerul UTA-ei plecând ieri la Bucureşti tot cu scopul de a rezolva problema neprogramării în campionat. „Nu pot să va spun cu siguranţă când şi cum se vor rezolva problemele financiare ale clubului. Cert este că salvarea nu va veni de la Arad. Ştiu ce este acolo, câtă disponiblitate au arădenii să ajute această echipă”, a adaugat Bara. În cazul nefericit în care, totuşi, Steaua nu le va da o derogare utiştilor, echipa „textilistă” va pierde cu 3-0 meciul de la Lupeni. Dacă datoria nu va fi stinsă nici până la întâlnirea de peste o săptămână,   cu Internaţional Curtea de Argeş, UTA va fi exclusă din campionat, cu drept de înscriere în Liga a III-a din vara anului următor şi asta numai dacă-şi achită respectiva datorie.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: S.A. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/