Stire
Turci printre textile la Nădlac
03.09.2008
⋅ 0 comentarii
Un grup format din 12 cetăţeni turci a fost reţinut în timp ce încerca să iasă ilegal din ţară, ascuns într-un automarfar încărcat cu produse textile din Turcia pentru o firmă din Belgia.Cei 12 bărbaţi, cu vârste între 21 şi 35 ani, au intrat legal în România în cursul lunii trecute, prin diferite puncte de trecere a frontierei şi intenţionau să ajungă ilegal într-o ţară din spaţiul Schengen. „În timp ce verificau vehicolul, poliţiştii de frontieră au observat că sigiliul aplicat pe remorcă prezenta urme de deteriorare, aspect ce a trezit suspiciuni cu privire la conţinutul încărcăturii. Drept urmare, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia au fost descoperite, ascunse printre cutiile cu îmbrăcăminte, 12 persoane care încer- cau să iasă ilegal din România“, a declarat agent de poliţie Mihaela Leş, purtător de cuvânt al IJPF Arad.În cadrul cercetărilor preliminare, şoferul a declarat că nu ştia despre modul în care cetăţenii turci au ajuns în automarfar. Poliţiştii de frontiera le-au întocmit cetăţenilor turci acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei. Totodată, cercetările sunt continuate în vederea depistării persoanelor implicate în organizarea şi călăuzirea grupurilor, precum şi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
Sursa:
Glasul Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Glasul Aradului