Stire
Tragedie pe DN79 - Aseară, un biciclist a fost spulberat de un Mercedes
04.09.2008
⋅ 0 comentarii
Aseară, în jurul orei 22, un bărbat a fost spulberat la propriu, de un autoturism. Accidentul a avut loc la ieşirea din Nădab spre Chişineu-Criş, când un autoturism marca Mercedes, care se îndrepta spre Arad a lovit din plin un biciclist care se afla pe acelaşi sens de mers. Din nefericire, bărbatul a „aterizat” în şanţ, fără suflare.„În jurul orei 22 pe DN79, înainte de intrarea în localitatea Nădab, un autoturism marca Mercedes, care se îndrepta spre Arad, a lovit din spate un biciclist care circula pe marginea şoselei. Acesta a decedat pe loc, şoferul fiind transportat la spital în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei”, a declarat Constantin Moş, inspector în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Arad.Cadavrul bărbatului nu a fost identificat, deşi mai mulţi localnici au venit să vadă dacă nu cumva îl recunosc. Şoferul va fi cercetat pentru ucidere din culpă, însă deocamdată cercetările continuă.Vom reveni cu detalii privind rezultatele anchetei.
Sursa:
Glasul Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Glasul Aradului