?ncă o am?nare ?n dosarul hakerului NASA
05.09.2008 ⋅ 0 comentarii
Motivul pentru care translatorul autorizat de Ministerul Justiţiei nu a tradus documentele a fost că acesta nu şi-a primit banii pentru contravaloarea serviciilor. Valoarea sumei restante este de 1.933,75 lei, iar banii cu care traducătorul autorizat este plătit sunt din bugetul Ministerului de Justiţie. Instanţa a depus, o adresă către Serviciul de Contabilitate al Tribunalului Arad prin care a cerut să facă plata serviciilor efectuate de traducătorul autorizat. acesta a primit plata pentru serviciile prestate în septembrie 2007 şi martie 2008, abia în luna iunie.
Instanţa a cerut, în luna martie, celor trei instituţii din SUA să prezinte documente care să justifice cererile de despăgubire în valoare de peste 1,6 milioane dolari, acestea fiind depuse în iunie, dar în limba engleză.
Reprezentanţii celor trei instituţii au susţinut, în procesul în care Victor Faur este judecat pentru pătrundere ilegală în sistemele lor informatice, că acesta a folosit numele şi parolele aparţinând utilizatorilor autorizaţi. În aceste condiţii, NASA, US Navy şi US Department of Energy susţin că au fost nevoite să reconstruiască sistemele de operare, iar activitatea lor a fost blocată în timpul acestor operaţiuni, fiind compromise aproximativ 150 de computere pentru care îi solicit lui Victor Faur despăgubiri în valoare de 1,5 milioane de dolari.
Provocare ce avea să îl coste
La una dintre înfăţişări, Victor Faur a declarat în faţa instanţei că mobilul acţiunii sale a fost „un joc virtual“, „o provocare“, în urma unor informaţii primite de la un partener virtual din Constanţa. Arădeanul a spus că datele cu ajutorul cărora a pătruns în serverele din SUA, aparţinând NASA, Departamentului Energiei şi Departamentului Marinei, i-au fost furnizate de un partener cu care a colaborat pe Internet şi avea nickname-ul „D3vill“. Victor Faur a mai spus în faţa judecătorului că, în opinia lui, nu a provocat pagube în serverele pe care le-a accesat şi a mai afirmat că nu este de acord să plătească despăgubiri instituţiilor care l-au acuzat de pătrundere ilegală în serverele lor.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Anca Barbură ⋅