Stire

5.500 de miliarde ? contravaloarea lucrărilor necesare ?n şcoli

08.09.2008 ⋅ 0 comentarii

5.500 de miliarde este suma de care ar avea nevoie Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Arad pentru ca toate şcolile din judeţul nostru să beneficieze de autorizaţie sanitară de funcţionare.

„Situaţia a fost comunicată atât M.E.C.T. cât şi autorităţilor locale, prin intermediul unităţilor şcolare. Bineînţeles însă că de această sumă este practic imposibil să putem beneficia. Fiecare judeţ se confruntă cu aceleaşi probleme ca şi noi, unele mai mult ca sigur având nevoie de sume mult mai mari decât aceasta pe care am calculat-o noi”, declară prof. Marius Göndör, Inspectorul general al ISJ Arad.

Într-o altă ordine de idei, ISJ a transmis în teritoriu o adresă prin care a solicitat conducerilor unităţilor şcolare, ca împreună cu comunităţile locale în patrimoniul cărora se află clădirile unităţilor şcolare, să se ia toate măsurile pentru asigurarea tuturor condiţiilor de începere a anului şcolar 2008-2009. Aceştia au transmis periodic la I.S.J. Arad informări privind stadiul pregătirii începerii noului an şcolar, inclusiv stadiul fizic al lucrărilor de reabilitare, consolidare, igienizare, finanţate prin Hotărârile de Guvern din anul 2008.

Mai mult de jumătate din unităţile şcolare nu au autorizaţie

Cele 564 de şcoli înregistrate la nivelul judeţului,  funcţionează în 834 corpuri de clădire. Din cele 290 de şcoli generale şi licee, doar 134 au autorizaţie sanitară, în timp ce 156 nu au primit. Nici grădiniţele nu stau prea bine. Din totalul de 274 de grădiniţe din judeţul nostru, doar 119 au aprobarea Autorităţii de Sănătate Publică. Faţă de fondurile menţionate mai sus, în cadrul programelor de investiţii finanţate prin M.E.C.T., se construiesc şapte unităţi şcolare noi, se realizează lucrări pentru introducerea utilităţilor în alte 20 de locaţii şi se modernizează 15 şcoli. Termenul până la care toate şcolile trebuie să fie autorizate este anul 2010.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Adrian Cotuna ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/