Stire

Şimandul ?n straie de sărbătoare

08.09.2008 ⋅ 0 comentarii

În acest sfârşit de săptămână, întreaga  suflare din Şimand a îmbrăcat straie de sărbătoare. Timp de două zile, Căminul cultural din localitate şi terenul de fotbal au fost scene a numeroase manifestări cultural artistice şi sportive organizate cu prilejul sărbătoririi celei de a patra ediţii a „Zilelor Şimandului”.

Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc încă de sâmbătă dimineaţa, prin discursuri ale autorităţilor publice locale şi ale oficialităţilor invitate. Aerul oficial a fost resimţit extrem de puţin, locul ţinutelor sobre fiind luat cu succes de imaginea exponatelor cabaline prezentate pe stadionul din localitate. Zeci de cai, de călărie sau de tracţiune, au defilat prin faţa sutelor de săteni absorbiţi de frumuseţea şi eleganţa acestora.

Şi cum sărbătoare nu se poate numi ziua în care nu se aude muzica populară, din programul „Zilelor Şimandului” nu au lipsit ansamblurile de dansuri populare din Sântana, Tauţ, Conop şi Şimand care au încins atmos-fera. Petrecăreţi recunoscuţi, şimăndanii au bătut pasul pe loc urmărind perechile de dansatori îmbrăcaţi în port popular, asta până seara când şi-au luat revanşa, întinzând o horă adevărată pe ritmurile solistelor Voichiţa Suba şi Ioana Luguzan.

Ziua de ieri a debutat cu un turneu de fotbal pentru copii, organizat încă de dimineaţa, în timp ce după-amiaza a fost dedicată frumuseţii feminine şi muzicii uşoare, programul artistic fiind susţinut de majoretele  „Step Experience” din Chişineu Criş  şi formaţia de dans modern „Allegria” din Şimand.  Seara s-a încheiat cu o discotecă în aer liber, animată de Cristina Rus, invitata specială a evenimentului.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: (M.M.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/