A minţit pentru a pleca la mama sa
09.09.2008 ⋅ 0 comentarii
Minora a prezentat poliţiştilor de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac o carte de identitate românească, care, în urma controlului cu aparatura din dotare s-a dovedit a fi falsă.
Autorităţile au continuat verificările, constatând că persoana în cauză are vârsta de numai 16 ani. Aceasta, speriată, a declarat poliţiştilor că actul de identitate fals a fost cumpărat de la o persoană pe care nu o cunoaşte, contra sumei de 100 de euro. Motivul fetei era să ajungă la mama sa, care locuieşte în Italia şi pe care nu a mai văzut-o demult.
Tânăra este acum cercetată pentru fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, dosarul urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Anca Barbură ⋅