Stire
Scandal ?ntre autorităţi pentru repararea unui dig al Mureşului
11.09.2008
⋅ 0 comentarii
Scandal între Apele Române şi Administraţia Parcului Naţional Lunca Mureşului. Disputele au început de la intenţia reprezentanţilor Administraţiei „Apelor Române” de a efectua lucrări la digul de pe malul drept al Mureşului, între localităţile Nădlac şi Şeitin. Digul s-a dovedit a fi prea slab pentru inundaţiile care au avut loc în anul 1988, mai ales că a fost construit cu 100 de ani înainte. Mai precis, Apele Române doresc să execute o completare de terasament şi o impermeabilizare a digului, pentru a nu risca ruperea acestuia, fapt care ar conduce la producerea unor inundaţii de proporţii. Reprezentanţii Parcului Natural „Lunca Muresului” se opun. Motivele nu se referă neapărat la respectarea legislaţiei ariilor protejate, care permite realizarea unor lucrări în zonele respective numai dacă există un pericol iminent sau după producerea unor calamităti naturale, ci la eliberarea unui aviz solicitat de Consiliul Ştiinţific al Parcului. Spiridon Ursu – directorul Apelor Române Arad, a declarat că, pentru avizarea lucrărilor, reprezentanţii Parcului Naţional Lunca Mure- şului, li s-a cerut până şi inventarierea animalelor din zonă: „De la Parcul Natural Lunca Mureşului ni s-a cerut un studiu de impact. L-am făcut, dar acum ni se mai cer unele lucruri, ca inventarierea animalelor (speciile şi habitatele din zonă). În cazul în care nu se fac aceste intervenţii există pericolul unor infiltratii puternice. Ne putem aştepta oricând la inundaţii de felul celor petrecute în anii 70. S-ar putea rupe digul.”
Sursa:
Glasul Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Glasul Aradului