Stire

UVVG la Ţebea

16.09.2008 ⋅ 0 comentarii

O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” condusă de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii, a fost prezentă la Manifestările naţionale de la Ţebea, pentru a participa la comemorarea a 136 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Avram Iancu. „Am adus un omagiu din partea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” la mormântul regelui moţilor, cel care a condus oştile din Transilvania pentru libertatea neamului românesc. A fost o sărbătoare de mare patriotism desfăşurată în prezenţa preşedintelui României, care marchează 160 de ani de la Revoluţia de la 1848-1849, care a însemnat prima etapă a drumului spre anul 1918, la mijloc existând Războiul de Independenţă de la 1877”, a declarat Rectorul Aurel Ardelean.

Delegaţia Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a vizitat şi localitatea Târnava de Criş, unde 300 de moţi şi-au dat viaţa în luptele împotriva maiorului Gal.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: (A.C.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/