Pentru tinerii cu dizabilităţi - Program de reintegrare socială
17.09.2008 ⋅ 0 comentarii
Acţiunile vor fi realizate în cadrul unui program numit „Smile“, finanţat de Fundaţia „Alcoa” în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, fundaţia Pro Prietenia şi Repha’el.
Astfel, 80 de tineri vor avea parte de o serie de activităţi recreative şi de socializare, pentru o mai bună relaţionare cu cei din jur. Se urmăreşte, de asemenea, obţinerea dispozitivelor medicale (orteze şi proteze) necesare pentru îmbunătăţirea capacităţii locomotorii, pentru un număr de 10 copii din Centrul de Zi „Ghiocelul Arad”. În paralel cu aceste activităţi şi proiecte se va încerca o sensibilizare a societăţii la problemele cu care se confruntă tinerii dezavantajaţi. Pe lângă excursiile în staţiunea Moneasa organizate pentru tineri, vor mai fi implementate şi activităţi ergoterapeutice la Centrele din Ineu şi Şiria. Cei 80 de tineri vor putea vedea două spectacole cultural-educative cu voluntari din cadrul organizaţiilor de tineret şi ai Liceului de Artă „Sabin Drăgoi”. Beneficiarii vor putea socializa cu alţi copii de vârste apropiate, într-o întâlnire de schimb de experienţă cu Şcoala Generală „Aurel Vlaicu”. Proiectul evoluează iar iniţiatorii îşi extind proiectele organizând un weekend de socializare pentru 20 de copii, alţii decât cei 80 şi însoţitorii lor, împreună cu 10 elevi ai Liceului de Artă „Sabin Drăgoi“
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Sandra Stoler ⋅