Stire

Premieră naţională la UVVG

18.09.2008 ⋅ 0 comentarii

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a primit ieri vizita unei delegaţii a Universităţii Semmelweis din Budapesta, condusă de prof. univ. dr. Judit Mészáros, decan al Facultăţii de Medicină.

Aurel Ardelean a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că cele două universităţi au semnat un memorandum de cooperare academică. Prin semnarea protocolului academic cu prestigioasa Universitate Semmeweiss din Budapesta, lista partenerilor externi ai Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” numără 65 instituţii academice de pe trei continente. Acordul care are ca scop colaborarea Facultăţilor de Medicină din cele două Universităţi, prevede câteva obiective punctuale: schimburi de studenţi de la specializarea asistenţă medicală nursing; dezvoltarea unei colaborări în programul de formare nivel licenţă pentru asistenţii medicali nursing în vederea obţinerii diplomelor române şi maghiare; promovarea angajării studenţilor maghiari şi români în programe inovative mixte; dezvoltarea unor cooperări în domeniul evaluării activităţilor educaţionale în cele două facultăţi; promovarea schimbului tehnologic, documente de cercetare şi publicaţii. „Pentru noi este un câştig deosebit să fim parteneri cu Universitatea Semmelweis din Budapesta, întrucât are cooperări cu peste 120 de universităţi de medicină şi farmacie din lume. Prin acordul semnat vom putea să facem paşi însemnaţi în domeniul cooperării europene, în mediul academic aşa cum prevede Convenţia de la Lisabona“, a subliniat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.

Prof. univ. dr. Judit Mészáros, decanul Facultăţii de Medicină, a precizat că Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” este prima universitate din România care a semnat un acord de colaborare cu Universitatea Semmelweis din Budapesta. Judit Mészáros a subliniat faptul că Universitatea Semmelweis din Budapesta a fost fondată în anul 1769 şi este cea mai veche şcoală medicală din Ungaria. „Facultatea a devenit o şcoală medicală independentă după cel    de-al doilea război mondial şi s-a dezvoltat într-o universitate în care se predă medicina, stomatologia, farmacia, ştiinţe medicale, managementul sănătăţii precum şi educaţie fizică şi ştiinţele sportive. În prezent, Universitatea noastră are 1300 de specialişti în 80 de departamente care sunt implicaţi în cercetare şi educaţie”, declară aceasta.

Prof. univ. dr. Liana Moş, decanul Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a declarat: „Urmează să concretizăm acordul de colaborare prin schimburi de dascăli şi studenţi, contracte de cercetare şi alte proiecte de dezvoltare a învăţământului şi cercetării în domeniul învăţământului. Ca şi o premieră, d-na decan Judit Mészáros a oferit două burse anulale studenţilor Universităţii de vest „Vasile Goldiş” începând din semestrul doi al fiecărui an universitar, studenţi cu rezultate deosebite la învăţătură, a căror selectare va fi în responsabilitatea Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.      

Delegaţia Universităţii din Budapesta a vizitat ieri oraşul Chişineu-Criş şi s-a întâlnit cu primarul Gheorghe Burdan, care le-a prezentat oaspeţilor modul de organizare a sistemului de sănătate de la nivelul oraşului şi spitalul privat din localitate. Tot ieri, delegaţia Universităţii maghiare a vizitat Centrul de fiziochinetoterapie de la Nădab şi Centrul de cercetare şi tratament al bolii Alzheimer de la Socodor, care aparţin Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: (A.C.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/