Stire

Colţul lui Bebiţu! Afaceri cu moartea

19.09.2008 ⋅ 0 comentarii

Românul e român, îl mai apucă pandaliile şi când se satură de tot se spânzură de un prun în capătul grădinii suduind guvernul, ratele, şi tot ce mai are pe cap. Bun, s-a scăpat de tot, lăsându-şi familia în pragul apocalipsei financiare, pentru că în România dacă vrei să fii sigur că nu o să te plângă nimeni după ce ai trecut în lumea celor drepţi, este suficient să te spânzuri. Mai ales dacă stai şi la o distanţă mai mare de municipiu, i-ai nenorocit. Şi asta pentru că atunci când părăseşti planeta cu limba scoasă şi în erecţie, eşti dus la instituţia de medicină legală a judeţului pentru autopsie, fiind europeni nu se mai practică autopsia în grădină ori în şură, în funcţie de intemperiile naturii, te duce la morgă pentru asta iar transportul de ramburs pentru înmormântare trebuie să fie făcut de o firmă de pompe funebre. Vremurile de aur când mergeai la morgă cu sicriul cocoţat pe o Dacia break iar un autopsier beat îţi zicea să alegi că ai de unde s-au dus, acum mortul îţi vine acasă frezat, pomădat, îmbălsămat şi înţolit ca un ginerică alături de factura aferentă, factură care mai bagă în groapă de inimă rea câţiva membri ai îndoliatei familii. Nu apucă bine să vină popa să-şi tragă discursul că salvarea a şi dus la spital vreun membru ori doi ai cernitei familii, loviţi de apoplexie când au văzut nota de plată pentru serviciile prestate de firma de pompe funebre. Factură care pur şi simplu te bagă în pământ. Iar dacă nu eşti atent şi mai comanzi prin telefon şi un copârşeu în şase colţuri, cu mânere, ai pus-o. În maxim o lună te mănâncă tribunalul şi portăreii pentru că nu ai pe unde scoate cămaşa să achiţi cutia cu pricina, dacă ar avea bun simţ firmele în domeniu ţi-ar trimite odată cu defunctul îmbălsămat şi o oală cu papricaşul funerar aferent, ori atunci când e post fasolea bătută, ca bonus. Aşa îţi bagă pe gât nişte colăcei, numai aşa, de batjocoră, care împreună cu lumânările şi ţolul festiv al repauzatului ajung să coste cât o nuntă, pentru că în România zilelor de azi metafora mioritică ,,şi la nunta mea, a căzut o stea”, a devenit o realitate sinistră, o moarte a ajuns să coste cât o nuntă. Dacă tot aşa vor decurge serviciile funerare în România o să ne pomenim în curând că o să avem parte de înmormântări cu dar, ca la o nuntă, pentru ca bieţii oameni să nu fie în situaţia de a-şi pierde casa scoasă la licitaţie pentru că nu au avut din ce plăti serviciile rechinilor pompelor funebre. Într-o ţară în care se eliberează anual aproape 300.000 de certificate de deces, afacerea asta este una din cele mai profitabile şi este trist că se profită la maxim de durerea din sufletele oamenilor. Aşa că să nu vă pună năpustu să vă spânzuraţi, mai bine vă legaţi un pietroi de grumaz şi vă aruncaţi în Mureş, poate ajungeţi ca Elodia şi o să fie bine pentru toţi, doar publicitatea este publicitatea!

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Glasul_Aradului ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/