Stire

?Lecţia UTA?, predată la Curtici

03.10.2008 ⋅ 0 comentarii

Sute de elevi de la Grupul Şcolar „Ion Creangă“ din Curtici s-au îmbrăcat în „alb-roşu”, culorile celei mai titrate echipe din Provincie, promovate de Asociaţia Suporter Club UTA în cadrul unei prime acţiuni ce va fi repetată şi în alte localităţi din judeţ. Ieri, prin grija lui Gheorghe Dragoş, un utist cu suflet mare, patron al firmei Horse Transport, micii curticeni au fost puşi la curent cu istoria „Bătrânei Doamne” şi răsplătiţi apoi cu broşura „UTA, echipa ta”, abţibilde, pixuri, fanioane, fulare junior, căciuli, brelocuri sau magneţi, toate inscripţionate cu numele grupării emblemă a judeţului Arad.

Din partea clubului din Calea Aurel Vlaicu au participat Dorin Stana, directorul administrativ al grupării şi jucătorii Marius Mârne (care s-a şi întrebuinţat cu ocazia unui concurs inedit de şuturi la poartă) Ionuţ Bălan şi Alin Chiţa. Primii doi au fost angrenaţi şi într-o miuţă de 20 de minute, la care au mai participat membri ai Asociaţiei Suporter Club UTA şi elevi din Curtici. Accidentat, Chiţa a fost doar arbitru la această partidă demonstrativă. „Sperăm că în urma acestei acţiuni, tinerii din Curtici se simt mai aproape de echipa fanion a judeţului lor. Vom continua acest şir de evenimente, pentru că UTA trebuie să intre în casele şi în inimile câtor mai mulţi copii”, ne-a spus Sebastian Bulumac, preşedintele ASCU. Acţiunea de la  Grupul Şcolar „Ion Creangă“ din Curtici a fost sprijinită trup şi suflet şi de directoarea liceului, Oana Vereşezan şi adjunctul Nelu Don.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Călin Mnerie ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/