Stire

Lucrările BERD, ?ncetinite de mall-uri

03.10.2008 ⋅ 0 comentarii

Lucrările BERD,  în zona UTA – Podgoria sunt îngreunate din cauza proiectului  înaintat de reprezentanţii celor două complexe comerciale. Este vorba despre două intersecţii, care vor străbate şoseaua în dreptul celor două supermarket-uri. Totodată de astăzi, Astra Vagoane va începe lucrările la linia ferată care traversează Calea Aurel Vlaicu în zona UTA.

În timp ce în zona respectivă traficul va fi restricţionat pe jumătate din lăţimea carosabilului, în spatele Palatului CFR se va da drumul la circulaţie, deoarece lucrările sunt la final. De asemenea,  va avea  loc şi recepţia lucrărilor de la Teatru. Modernizările mutându-se acum în Piaţa Avram Iancu, unde au loc asfaltări. „Sunt câteva perturbări ale proiectului BERD, mai exact în zona 6 Vânători. În rest lucrările se desfăşoară normal. Ele continuă atât la acest proiect cât şi la cel  finanţat de Banca Mondială, mai exact în Cartierul Bujac, Gai şi Sânicolau. Totodată avem echipe de muncitori şi în zona Micălaca Est, unde se lucrează la introducerea utilităţilor pentru blocurile ANL, dar şi în zona Gemi Center, unde dorim ca în cel mai scurt timp să dăm drumul şi la semaforizare”, afirmă Răzvan Popa, director tehnic, Primăria Arad. 

Pe acestă cale  reprezentanţii primăriei cer scuze încă odată arădenilor pentru neplăcerile provocate de toate lucrările din municipiu.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Claudia Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/