Motociclist spulberat ?ntre Arad şi Şagu
03.10.2008 ⋅ 0 comentarii
Un tânăr de numai 30 de ani, din Arad, şi-a pierdut aseară viaţa într-un cumplit accident de circulaţie, înregistrat între Arad şi Şagu. Din primele cercetări ale organelor de poliţie se pare că victima, Adrian Nopcea, conducând o motocicletă cu viteză excesivă, a depăşit o coloană de autoturisme, îndreptându-se spre Timişoara.
Tânărul a încercat să depăşească o rabă, însă din sens opus se apropia un alt autoturism. Intenţionând să evite impactul cu cel ce îi venea din faţă, a virat dreapta, vrând să intre în spatele rabei. Nu a reuşit însă. Impactul a fost atât de puternic încât i-a fost fatal.
Imaginile au fost de coşmar. Trupul neînsufleţit al tânărului zăcea, despicat, pe carosabil, lângă el, rămânând doar plăcuţa cu numărul de înmatriculare al rabei. Din corpul bărbatului nu au mai rămas decât bucăţi de carne şi oase, ţinute laolaltă doar de echipamentul pe care îl purta acesta. Motocicleta a fost spulberată, fiind împrăştiată de-a lungul şoselei.
Traficul a fost blocat aproximativ două ore, cozile formate în acest interval întinzându-se pe 5-6 kilometri.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: M. M. ⋅