Trafic de coşmar ?ntre UTA şi Podgoria
04.10.2008 ⋅ 0 comentarii
Timp de două săptămâni, circulaţia în zona UTA – Podgoria va fi un calvar din cauza lucrărilor executate de către Astra Vagoane, la liniile de cale ferată. Aşa că, dacă circulaţi zilnic pe acest traseu, ar trebui să alegeţi rute ocolitoare, dacă nu vreţi să îl parcurgeţi în 30 de minute. Nu mai vorbim de cei care folosesc mijloacele de transport în comun, mai exact autobuzele. Pentru a nu întârzia la serviciu sau la şcoală ar fi bine să plecaţi cu o oră mai devreme decât altădată şi să vă înarmaţi cu multă răbdare, deoarece se circulă bară la bară.
Lucrările se execută în paralel cu cele ale primăriei, iar traficul este restricţionat pe jumătate din lăţimea carosabilului, pe ambele sensuri de circulaţie. Conform declaraţilor celor care execută aceste lucrări infernul va dura doar până luni, urmând ca de marţi să se circule tot cu restricţii, dar mult mai bine. Reprezentanţii Poliţiei Rutiere au afirmat că atâta timp cât circulaţia va fi restricţionată vor exista şi agenţi în zonă care să dirijeze participanţii la trafic. Ieri, însă, cu tot cu dirijări şi cu măsurile luate de către autorităţi, s-a circulat groaznic. Claxoanele şi nervii au fost la ordinea zilei, iar telefoanele Primăriei Arad au fost înroşite de către conducătorii auto care cereau explicaţii.
Taximetriştii au ajuns şi ei în culmea disperării, cursele efectuate fiind mult mai puţine ca de obicei, deoarece timpul de parcurgere al traseului UTA-Podgoria s-a triplat.
Viorica Ora, 40 de ani: „De la UTA la Podgoria am făcut jumătate de oră. Dar nu doar astăzi (n.r. ieri) am întâmpinat blocări în trafic. A fost blocată şi calea Victoriei, unde la fel am făcut o jumătate de oră până în centru. De obicei se asfaltează vinerea şi sâmbăta. Singura rută ocolitoare a rămas Zona Intim cu ieşire prin Funcţionarilor, Banul Mărăcine, Lacului”
Cornel Mocanu, 40 de ani: „Am făcut traseul acesta în 20 de minute. A fost foarte greu. Nu mai avem nici o rută liberă, toate sunt ocupate. Până nu se termină lucrările nu avem ce face. Trebuie să ne înarmăm cu răbdare atât noi cât şi clienţii noştri. Că, la urma urmei, ei se grăbesc să ajungă la destinaţie”
Nicu Mitroi, 58 de ani: „E groaznic. Atâta pot să spun că în zona Vlaicu -Podgoria se circulă infernal. Dacă acum două, trei săptămâni, nervii ne erau întinşi la maxim pe centru, unde s-au întâmplat nenumărate incidente, acum totul s-a mutat în zona asta. Câteodată mai folosim ruta mai directă, pe la Intim, dar nici pe acolo nu se mai poate circula în linişte”
P Ijvan, 31 ani: „Pot spune că se circulă catastrofal. Până la ora aceasta nu am folosit ruta respectivă, dar mi-au spus colegii că a fost dezastru. Mai ales că mulţi participanţi la trafic nu cunosc regulamentul şi semnele şi mai blocează şi ei drumul. De exemplu, alaltăseară semaforul era intermitent şi o doamnă de la volan a susţinut că ea a avut verde. Aşa ceva nu am văzut în viaţa mea”
Vasile Gheorghiu, 57 ani: „Se circulă foarte greu. Putem spune că este jale cu J mare. Eu am făcut 15 minute până la Podgoria. În condiţii normale acest traseu îl parcurg în 4-5 minute. Şi mai este ceva. De ce nu se dă drumul la circulaţie în zona Liceului CFR, dacă s-au finalizat lucrările? Zilnic trebuie să ne învârtim cu clienţii, noroc că văd ce trafic este şi ne înţeleg”
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Claudia Untaru ⋅