Stire

Guvernul blochează salariile profesorilor - Sindicatele din ?nvăţăm?nt ?ncep protestele

06.10.2008 ⋅ 0 comentarii

Guvernul va contesta la Curtea Constituţională decizia de majorare a salariilor profesorilor, după ce Parlamentul a votat în unanimitate proiectul de lege. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că nu se opune creşterii salariale în educaţie, dar „trebuie să ţinem cont de realităţile economice şi de sustenabilitatea măsurilor noastre“. Acesta a discutat la Palatul Victoria cu miniştrii Finanţelor, Muncii, Internelor şi Educaţiei despre creşterile salariale ale profesorilor. S-a ajuns astfel la concluzia că „aceste măsuri politicianiste care au fost luate la nivelul Parlamentului nu vor face decât să se întoarcă împotriva puterii de cumpărare a cetăţenilor, pentru că în loc de bani vor primi un teanc de hărtii cu care nu vor mai putea să cumpere nimic“, a declarat premierul Tăriceanu.

Măsuri pompieristice

Maria Buruc, liderul Sindicatului Liber din Învăţământul Arădean, a comentat decizia guvernului de a anula hotărârea parlamentului ca fiind una ambiguă. „Normal că profesorii merită această mărire cu 50 % a salariilor. Înţelegem însă, în acelaşi timp, că totul trebuie făcut strategic, nu cu promisiuni pompieristice, aşa cum ne-a amăgit Parlamentul. În acelaşi timp însă, guvernul trebuia să rezolve demult salariile profesorilor şi a angajaţilor din sistemul bugetar printr-o lege a salarizării, care nici acum nu a fost adoptată“, susţine liderul SLIA. 

Se pregătesc de proteste

Liderul celuilalt sindicat din învăţământul arădean, Dănuţ Ieneşescu, preşedinte SDIA ne-a declarat: „Dacă Guvernul va lua această decizie de a anula votul Parlamentului, cu siguranţă vom protesta. Încă nu ştim sub ce forme, rămâne să ne mai consultăm, însă, repet, vom protesta cu siguranţă“.

Totuşi, decizia Parlamentului este una care poate fi contestată. „Vreau să vă anunţ în mod oficial că Guvernul a luat decizia de a face contestaţie la Curtea Constituţională pe conflict de interese între Guvern  şi Parlament“, a mai spus premierul în declaraţia de la Palatul Victoria. Acesta a continuat: „Mi se pare o crasă iresponsabilitate a partidelor, precum PSD şi PD-L care nu ştiu ce să facă şi să vină cu măsură după măsură şi cu propunere după propunere. În Parlamentul României este o veselie totală, se aprobă orice, eu mă mir că nu au aprobat o majorare mai mare de 50% fără să calculeze efectele devastatoare asupra economiei“.

Speră la o rezolvare amiabilă

Primul ministru Călin Popescu-Tăriceanu i-a mandatat pe miniştrii să discute cu sindicatele din domeniile lor şi să facă un apel la solidaritate în privinţa riscurilor pe care le implică majorările salariale. Funcţionarii publici au anunţat ulterior că vor intra în grevă săptămâna aceasta dacă nu vor beneficia şi ei de o majorare salarială de 50%, după ce negocierile purtate joi de liderii Sed Lex cu ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, au eşuat.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Adrian Cotuna ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/