Stire

Colţul lui Bebiţu! Cu pufoaica la atac

08.10.2008 ⋅ 0 comentarii

Ca în fiecare an, toamna se numără bobocii şi bănuţii din buzunar, iar cei care văd că nu mai au pe unde să scoată cămaşa fiind înglodaţi în facturi de tot felul aleg să-şi tragă pe ei un cojoc şi să se debranşeze de la agentul termic. Numărul celor pe care sărăcia îi obligă să pună rămăşag cu urgiile iernii creşte îngrijorător de la an la an, direct proporţional cu preţul facturilor la încălzire. Este dureros să vezi câţi oameni îşi pun speranţele pentru a ieşi din iarnă într-o pereche de izmene şi o şubă, sau câţi se internează din disperare în spitale de ajung să stea şi trei într-un pat în aşteptarea colţului ierbii. Mulţi dintre cei care pornesc acum cu pufoaica la atac împotriva vitregiilor anotimpului rece au trăit în urmă cu nişte ani experienţa sfârşitului de ev ceauşist, când raţionalizarea energiei era la ordinea zilei, aşa că au o vastă experienţă în domeniul supravieţuirii urbane pe timp de iarnă. Dacă pe vremea Împuşcatului îţi tăia statul căldura şi lumina, acum ajungi să renunţi de bunăvoie şi nesilit la ea. Cu un curs al euro aflat în erecţie, ajung bieţii oameni să renunţe la confortul termic pentru a-şi putea plăti ratele cu care s-au potcovit la vreo bancă  într-un moment de rătăcire datorat reclamelor prin care aceşti mizerabili ai secolului XXI atrag oamenii în plasă. Peste puţin timp vom vedea iar burlane scoase afară pe geam iar duduitul sobelor improvizate ne va aduce cu gândul în lumea mirifică a poveştilor copilăriei. Bine că este campanie electorală. Mai rupi un panou şi ai ce băga pe foc, unde să mai pui afişele care ard la fel de bine cum ne vor arde cei aleşi la buzunare  ori ţuica electorală care va aduce un dram de căldură celor rebegiţi de soartă. De aceea, rog prin această cale onoraţii catindaţi să servească crampă, adică ţuică fiartă atunci când se vor întâlni cu alegătorii, barem să îi ţină în viaţă până la votări. Vorba cântecului: mâncarea e fudulie, băutura-i temelie!

Cu pufoaica la atac şi perfuzia de crampă electorală în mână, o parte din cei pe care sărăcia i-a împins să se debranşeze vor reuşi să iasă din friguroiul care se va aşterne peste puţin timp în mirabolanta noastră ţară. Dacă ar avea suflet, politicienii ar face campania electorală până prin martie, ajutând astfel la supravieţuirea unor oameni necăjiţi şi rebegiţi de frig. Nu îi înţeleg de ce se zgârcesc şi nu vor să prelungească campania. Doar afişe sunt făcute cu miliardele din banii publici iar răchie s-a făcut potop anul ăsta...

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Glasul_Aradului ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/