S-a lăsat greva peste Arad
10.10.2008 ⋅ 0 comentarii
Aşa cum au promis, angajaţii din sectoarele publice şi-au încetat, ieri, activitatea între orele 8 şi 10. Ei au protestat astfel împotriva parlamentarilor pentru atitudinea discriminatorie prin care au votat mărirea salariilor cu 50% doar dascălilor. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad şi Trezoreria, Direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului, angajaţii Consiliului Judeţean, ai Casei de Pensii, ai Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi încă a 35 de primării din judeţ au refuzat să lucreze în perioada cuprinsă între aceste două ore.
În faţa Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad, mai mulţi oameni aşteptau ieri să fie primiţi de către angajaţii instituţiei. Din păcate pentru ei, au trebuit să aştepte până după ora zece, atunci când greva înceta. „Grevă pentru echitate socială“ era anunţul prin care angajaţii Direcţiei îşi arătau nemulţumirea faţă de deciziile politicienilor. „Funcţionarii sunt în birouri şi aşteaptă ora zece pentru a-i primi pe oameni. Nu ni se pare firesc să se ia o atitudine discriminatorie între bugetari. Suntem de acord cu revendicările celor din învăţământ, dar considerăm că şi noi avem importanţa noastră. Un inspector debutant, care are şi el facultatea terminată, nu poate să plece acasă cu un salariu de 5-6 milioane“, ne declară Rodica Ilica, secretara comitetului Biroului sindical al Finanţelor Arad.
Liderul de sindicat al Finanţelor Arad, Tudor Gabor, ne-a declarat: „Prin greva noastră, cerem o mărire salarială de 50% pentru toţi bugetarii. Ne-am săturat de pomenile lor electorale. Cred totuşi că mai bine ar fi fost o mărire salarială de 20% pentru toţi bugetarii, mai ales că profesorii nici măcar nu au cerut 50%. Mâine (n.n.astăzi) vom intra la negocieri cu Guvernul, iar dacă nu se va rezolva nimic, nici o mărire salarială, atunci din data de 16 octombrie se va trece la greva generală“.
Oamenii nemulţumiţi
Greva de două ore a bugetarilor a creat însă nemulţumire printre arădenii care aveau treabă în instituţiile publice din oraş, la orele dimineţii. Oamenii au fost chemaţi să aducă tot felul de adeverinţe încă de la ora 8 dimineaţa, când funcţionarii erau în grevă. Nervii oamenilor s-au întins la maxim când au văzut că trebuie să piardă două ore pentru a plăti nişte taxe de... 2 lei. Rodica Corlea este pensionară: „Nu mă interesează de greva lor. Nu se poate să stau aici atâta timp pentru a plăti nişte taxe. Şi eu am pensie mică şi nu fac atâta grevă“, spune cu patos femeia.
Primăriile în grevă
Majoritatea primăriilor din judeţ au luat parte la greva funcţionarilor publici. La primăria din Sebiş, o doamnă referent ne spune: „Între orele 8 şi 10 am stat la serviciu, dar nu am servit pe nimeni decât după ora 10“. La primăria din Apateu, aceeaşi regie: „Funcţionarii au stat în birouri fără să lucreze între aceste ore. Oamenii au ştiut de grevă deoarece am pus afişe afară“, ne informează o funcţionară. Cei de la primăria din Hălmagiu au fost însă mai indulgenţi: „Chiar dacă a fost grevă, nu am făcut neplăceri oamenilor şi i-am primit“, ne spune secretarul. De la protest au lipsit funcţonarii din cadrul Primariei Municipiului Arad, care nu au putut să facă grevă deoarece sindicaliştii au notificat mult prea târziu conducerea primăriei de intenţia lor.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Adrian Cotuna ⋅