Stire

Se ridică primul bloc ANL

16.10.2008 ⋅ 0 comentarii

Primul bloc ANL din oraş este în   construcţie, lucrările demarate de firma câştigătoare a licitaţiei de construcţie sunt în toi. Autorităţile locale au pus la dispoziţie terenul pe care se ridică această construcţie, dar şi utilităţile: apa, canalizarea, gazul şi reţeaua electrică.

„Este primul proiect de ridica-re a unui bloc ANL din Pecica, bloc ce va avea nu mai puţin de 20 de apartamente. Alături de proiectul de ridicare a cartierului de locuinţe în care există 40 de case – dintre care mai bine de jumătate au fost vândute – am decis să depunem un proiect pen- tru locuinţe ANL. În acest fel oferim posibilitatea şi tinerilor pecicani ce nu-şi permit o casă în zona respectivă – să intre în posesia unui apartament de acest   tip.  Avantajele ar fi date, în primul rând, de costul scăzut pe care trebuie să-l plătească lunar” – spune Iustin Cionca, primarul oraşului Pecica.

În rândurile de mai jos vă vom prezenta condiţiile şi sistemul de punctare pentru cei interesaţi de un astfel de apartament.

Criterii de acces la locuinţă:

1. Titularul cererii de locuinţă, care poate deveni beneficiar al unei repartiţii de locuinţă pentru tineri, destinată închirierii şi titular al contractului de închiriere: să fie major, în vârstă de până la 35 de ani la data repartizării locuinţei. Cererea de locuinţă se efectuează numai individual şi în nume propriu. Acte doveditoare: Copie autentificată după actul de naştere şi/sau după actul de identitate.

2. Titularul cererii de locuinţă şi membrii familiei acestuia – soţ/ soţie, copii şi/sau alte persoane aflate în întreţinerea acestuia –  să nu deţină şi să nu fi deţinut o altă locuinţă în proprietate şi/sau să nu fie beneficiarul unei alte locuinţe pentru tineri, destinată închirierii, în localitatea în care    a solicitat locuinţa. Acte doveditoare: declaraţii autentificate, ale titularului cererii şi, după caz, ale soţiei/soţului şi ale celorlalţi membri majori din familia acestuia. Restricţia nu are în vedere locuinţe înstrăinate în urma unei acţiuni de partaj sau locuinţe trecute în proprietatea statului în mod abuziv şi care nu au fost retrocedate în natură.

3. Titularul cererii de locuinţă să îşi desfăşoare activitatea în localitatea în care sunt amplasate locuinţele. Acte doveditoare: adeverinţă de la locul de muncă însoţită de o copie după cartea de muncă completată la zi.

4. Repartizarea locuinţelor se face în limita fondului disponibil, luându-se în considerare atât locuinţele libere din fondul existent cât şi locuinţele ce urmează   a fi finalizate în cadrul unor obiective de investiţii aprobate    şi cuprinse în programul de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii. Lista de pri-orităţi se stabileşte anual; solicitanţii înscrişi în lista de prio-rităţi, cu respectarea criteriilor    de la pct. 1, 2 şi 3, care nu pot beneficia de repartizarea unei locuinţe în limita fondului disponibil în anul respectiv, pot primi repartiţii în anii următori, în li-mita fondului disponibil în fieca- re an şi în noua ordine de prioritate stabilită.

 

Criterii de ierarhizare         stabilite prin punctaj:   

1. SITUATIA LOCATIVĂ ACTUALĂ

1.1. Chiriaş în spaţiu din fond locativ privat                          10 pct.  

1.2. Tolerat în spaţiu             7 pct.

1.3. Suprafaţa locuibilă deţinută (cu chirie, tolerat în spaţiu) – mp/locatar sau membru al familiei solicitantului:

a). mai mare de 15 mp şi până la 18 mp inclusiv                          5 pct.

b). mai mare de 12 mp şi până la 15 mp inclusiv                           7 pct.

c). de la 8 mp şi până la 12 mp inclusiv                                    9 pct.

d) mai mică de 8 mp          10 pct.

2. STAREA CIVILĂ ACTUALĂ

2.1. Stare civilă:

a). Căsătorit                      10 pct.

b) Necăsătorit                    8 pct.  

2.2. Nr. persoane în întreţinere:

a) Copii: - 1 copil                 2 pct.

             - 2 copii              3 pct.

             - 3 copii              4 pct.

             - 4 copii              5 pct.

             - > 4 copii           5 pct.

(+1 pct. pentru fiecare copil)

b) alte persoane, indiferent de numărul acestora                     2 pct.

 

3. STAREA DE SĂNĂTATE ACTUALĂ

Boala de care suferă solicitantul, un alt membru al familiei sau aflat în întreţinere necesită, potrivit legii, însoţitor sau o cameră în plus     2 pct.

 

4. VECHIMEA CERERII SOLICITANTULUI

4.1. pâna la 1 an                  1 pct.

4.2. între 1 şi 2 ani               3 pct.

4.3. între 2 şi 3 ani               6 pct.

4.4. între 3 şi 4 ani               9 pct.

4.5. pentru fiecare an peste  4 ani                                         4 pct.

 

5. NIVELUL DE STUDII ŞI/SAU PREGĂTIRE PROFESIONALĂ

5.1. fără studii şi fără pregătire profesională                            5 pct.

5.2. cu şcoala generală, fără pregătire profesională                   8 pct.

5.3. cu studii medii, fără pregătire profesională                          10 pct.

5.4. cu studii medii sau profesionale de specialitate şi/sau cu studii superioare de scurtă durată        13 pct.

5.5. cu studii superioare      15 pct.

 

6. SITUAŢII LOCATIVE SAU SOCIALE DEOSEBITE

6.1. tineri proveniţi din case de ocrotire socială şi care au împlinit    18 ani                                    15 pct.

6.2. tineri care au adoptat sau adoptă copii                          10 pct.

6.3. tineri evacuaţi din case naţionalizate                            5 pct.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Răzvan Creţu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/