Stire

UTA, ca piesele de domino

21.10.2008 ⋅ 0 comentarii

La conferinţa de presă de la finalul disputei cu Alba-Iulia s-a pus din nou pe tapet problema investitorului la UTA. Ca de obicei, Ionuţ Chirilă  a făcut o nouă promisiune în acest sens:

„Poate fac o surpriză şi îl anunţ săptămâna următoare. Credeţi că eu nu vreau să mă scap de acest stres, să nu mai fiu întrebat? Nici numărul lui de telefon nu pot să vi-l dau, pentru că e în străinătate şi oricum nu răspunde“, a spus, zâmbind, managerul „alb-roşilor”. De asemenea, antrenorul UTA-ei a precizat că este posibil ca până la partida cu Jiul Petroşani să se plătească salariile fotbaliştilor pe luna august. „Nu am ce să fac, trebuie să rămân optimist. Ce facem acum, ne apucăm să plângem ca şi babele? Dacă eu mă schimb şi nu mai sunt optimist, o să cadă totul, la fel ca piesele de domino“, a încheiat Chirilă. 

Până ieri, managerul „textilist” nu a comunicat ziua în care se vor da restanţele financiare pe luna august şi nici când se vor stinge şi datoriile către câţiva dintre foştii jucători. În această săptămână, există pericolul ca UTA să nu fie programată la meciul cu Jiul Petroşani, dacă Tudor şi Varga vor avea câştig de cauză la FRF.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Călin Mnerie ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/