Stire

Programul de restructurare la CET a fost am?nat

21.10.2008 ⋅ 0 comentarii

Demararea programului de reabilitare şi  restructurare a CET-ului s-a amânat până pe data de 25 noiembrie. Amintim că ieri atât membrii AGA cât şi cei ai Consiliului de Administraţie s-au întâlnit pentru a decide soarta companiei. „S-a stabilit amânarea restructurării  societăţii deoarece aşteptăm rezultatul studiului efectuat de consultanţii BERD. Pentru că mai este suficient timp până la următoarea şedinţă, am transmis sindicatelor şi conducerii administrative că au cale liberă să vină să discutăm despre programul de restructurare. Poate au ceva idei, care trebuie aplicate. Transmit pe acestă cale populaţiei că nu are de ce să îşi facă probleme deoarece avem şi personal şi resurse suficiente pentru a furniza în continuare apă caldă şi căldură”, afirmă Lucian Barniciu, director CET Arad. La ora actuală nu se ştie exact câte etape va cuprinde programul de restructurare deoarece încă se lucrează la el.

Motivul principal al prelungirii termenului până la demararea programului de restructurare este studiul de fezabilitate care se face de consultanţii BERD la CET. Acesta se face în urma unei finanţări nerambursabile obţinute de BERD. Suma este în valoare de 300 de mii de euro şi este primită de la Guvernul Suediei, iar după acest studiu se decide dacă se va primi împrumutul de 15 miloane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).   Pentru că tot a fost o întâlnire a membrilor AGA, aceştia au acordat împrumutul de 205 mii de euro, banii aprobaţi de Consiliul Muncipal Arad pentru instalaţia de monitorizare gaze arse la cafurile 4 şi 5. 

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Claudia Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/