Beată la examenul pentru permis
21.10.2008 ⋅ 0 comentarii
O tânără s-a prezentat la examenul pentru obţinerea permisului de conducere mai mult beată decât trează. În urma testării s-a constatat că tânăra avea peste 0.70 la mie alcool în aerul expirat. După ce a intrat în sala de examinare, domnişoara a făcut spectacol însă deşi abia se ţinea pe picioare, era ferm sigură că va lua permisul.
Dimineaţa zilei de ieri a adus o surpriză nemaiîntâlnită în sala pentru susţinerea examenului auto, unde o tânără din judeţul Harghita, care se afla printre candidaţi era... puţin beată. Domnişoara emana un puternic miros de alcool şi deranja pe ceilalţi concurenţi. Înainte de a o da afară din sală, examinatorii au chemat un poliţist din cadrul Serviciul Poliţiei Rutiere Arad care a testat-o pentru stabilirea alcoolemiei.
Surprinsă de camerele de vederi şi cu privirile aţintite asupra sa, tânăra s-a simţit în largul ei. După eforturi îndelungate, tânăra a reuşit într-un final să sufle în aparat iar rezultatul a fost cu mult peste cel aşteptat, aparatul arâtând că domnişoara, care se dorea a fi viitoare şoferiţă, tocmai în prag de examen, avea peste 0.70 alcool în sânge.
Amuzată de situaţia creată şi cu limba împleticită de alcool, aceasta a vrut să le demonstreze tuturor că în ciuda faptului că este puţin „obosită” , este pregătită pentru examen. „Avem curaj, eu mai mult ca toţi. Eu sunt din judeţul Harghita, dintr-un orăşel cu foarte multe examene. Am făcut alergare de rezistenţă şi cros. Lucrez noaptea iar domeniul în care lucrez mă obligă să beau. Lucrez într-un club din Vărşand. Nici nu am băut, decât vreo patru pahare de gin şi alea până pe la ora 24.00. Oricum iau examenu cu 26 de puncte pentru că am învăţat... Cine are prioritate într-un sens giratoriu? Asta ca să vedeţi că ştiu vă răspund. Într-un sens geri, giri, sunt două variante, adică poate să aibă şi cei de dreapta şi care are ... vedeţi voi acolo”.
După ce s-au amuzat pe cinste, domnişoara a fost invitată să iasă din sală.
„Femeia se afla la prima examinare pentru obţinerea permisului de conducere. Încă de la intrarea în sala de examinare a atras atenţia prin comportamentul ei, dar şi prin faptul că aceasta mirosea a alcool. Înjura şi folosea expresii jignitoare. Am chemat colegii de la Serviciul Circulaţie care au testat-o cu fiola etilotest iar în urma testării a rezultat că avea o alcoolemie de 0,71 la sută. Drept urmare am eliminat-o de la examen”, a declarat subcomisar Pavel Tuduce, şef Serviciul Examinări.
Tânăra va avea ocazia să susţină examenul pentru obţinerea permisului de conducere, însă doar dacă data viitoare... va fi trează.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Anca Barbură ⋅