Peste o lună, din nou la patinat
21.10.2008 ⋅ 0 comentarii
Reprezentanţii Primăriei Arad au început pregătirile pentru deschiderea patinoarului. Dacă condiţiile meteo o permit, iubitorii de patinaj pot încerca gheaţa la sfârşitul lunii noiembrie. În cele două ierni, pe gheaţa pationarului din Subcetate, şi-au făcut prezenţa mii de arădeni de toate vârstele. „Au început lucrările de întreţinere a instalaţiilor, iar dacă vremea o permite arădenii pot patina de la sfârşitul lunii noiembrie. Pentru ca patinoarul să poată funcţiona, temperatura optimă trebuie să nu depăşească 12 grade Celsius”, afirmă Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.
Şi în acest an cei care nu dispun de patine proprii le pot închiria. Anul trecut patinoarul a funcţionat după următorul program: de luni până vineri între orele: 10.00 – 11.30, 12.00 – 13.30, 14.00 –15.30, 16.00 – 17.30, 18.00 –19.30, 20.00 – 21.30, iar sâmbătă şi duminică programul s-a prelungit cu o oră. Tarifele de intrare au fost: 8.5 lei/1 oră, 10 lei/1 oră şi 30 minute. Pentru grupurile organizate, elevi şi studenţi (pe baza adresei comunicate de instituţia de învăţământ) preţul de intrare a fost de 8,50 lei/1oră şi 30 minute. Preţul de închiriere a patinelor a fost de 3 lei perechea pe oră şi 4 lei perechea pe o oră şi 30 de minute. Tariful de ascuţit patine a fost de 2 lei perechea. Abonamentul săptămânal de 50 de lei şi cel lunar de 150 de lei. Până în momentul de faţă nu s-a discutat ca în această iarnă să aibă loc modificări de program sau de preţ. Aşa că împătimiţii gheţii nu vor mai avea mult de aşteptat până să îşi etaleze talentele pe patinoarul din Arad.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Claudia Untaru ⋅