Stire
?ncepe haosul la Podgoria
21.10.2008
⋅ 0 comentarii
Arădenii care aleg să circule prin Podgoria trebuie să se înarmeze cu răbdare deoarece începe haosul şi în această zonă. Pentru ca lucrările BERD (la carosabil) să înainteze, este nevoie ca aproximativ trei săptămâni traficul auto din faţa noii Catedrale Ortodoxe să fie închis. Ca urmare, circulaţia autovehiculelor din Micălaca spre str. Corneliu Coposu (fosta Lacului) sau Bd. Revoluţiei va fi deviată la dreapta, cu ocolirea Palatului CFR pe lângă staţia de carburanţi. Traficul din Bd. Revoluţiei spre cartierele Micălaca şi Grădişte, respectiv de la gara CFR spre centru, şi dinspre str. Corneliu Coposu (fosta Lacului) către Micălaca şi Grădişte, se desfăşoară normal. Pentru a evita blocajele la ore de vârf în zona Piaţa Caius Iacob (staţia de carburanţi Petrom, coborârea de pe viaductul Grădişte), reprezentanţii Primăriei Municipiului Arad recomandă conducătorilor auto care circulă spre Gară-Vlaicu, să urmeze traseul pe str. Bihorului (pe lîngă viaduct). Amintim că în ultimele săptămâni cele mai mari blocaje s-au realizat la orele de vârf în zona UTA- Podgoria.
Sursa:
Glasul Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Glasul Aradului