O profesoară a folosit fondul clasei ?n interes personal
22.10.2008 ⋅ 0 comentarii
Diriginta unei clase de la Liceul Pedagogic a sustras aproximativ 40 de milioane de lei vechi din fondul comitetului de părinţi pentru a-i folosi în interes personal. Se pare că profesoara a ajuns în această situaţie disperată în urma problemelor personale foarte grave pe care le avea. Din spusele dirigintei, ea intenţiona să returneze banii imediat ce ar fi avut posibilitatea. Până să facă acest lucru, unul din părinţi a descoperit fapta dirigintei şi l-a făcut cunoscut direcţiunii. Deşi conducerea s-a arătat înţelegătoare faţă de problemele personale ale femeii, nu a putut totuşi tolera ca o astfel de faptă să treacă nepedepsită, mai ales că păta imaginea uneia dintre şcolile cu cea mai bogată tradiţie din ţară.
Sorin Haiduc, directorul Liceului Pedagogic susţine că nici măcar nu i-a trecut prin minte că diriginta ar putea face un astfel de gest. „Nu trebuia ca banii să treacă prin mâna profesoarei. Ei trebuiau să ajungă direct în fondul destinat clasei. Nici nu mi-am pus problema ca banii să nu ajungă unde trebuiau“, ne spune directorul. Acesta a fost sesizat de către un părinte, care s-a întrebat ce se va întâmpla cu banii. „Din discuţiile avute cu profesoara, am înţeles că are probleme foarte mari în familie. Asta nu scuză însă cu nimic decizia ei de a lua bani din fondul comitetului de părinţi şi de a-i folosi în interes propriu. Tocmai din cauza acestor probleme familiale deosebit de grave pe care le are, am decis să îi mai dăm o şansă şi să nu facem încă plângere la organele abilitate. Profesoara are termen până săptămâna viitoare să îşi repare greşeala şi să returneze banii în fond. În caz contrar, mă văd nevoit să intervin şi voi face plângere“, ne spune Sorin Haiduc.
Profesoară competentă
Deşi are mari probleme familiale şi trece printr-o situaţie emoţională dificilă, directorul şcolii are numai cuvinte de laudă la adresa profesoarei din punct de vedere profesional. „Profesional, nu am ce să îi reproşez Mihaelei N. Deşi trece printr-o perioadă dificilă, şi-a făcut orele aşa cum trebuie şi nu consider că ar reprezenta un pericol pentru copii. În relaţiile cu ei se comportă exemplar“, ne declară directorul.
Va suporta consecinţe
Problemele familiale pe care le are profesoara, nu i-a împiedicat însă pe cei din conducerea şcolii să o sancţioneze. „Un astfel de gest pătează imaginea şcolii, mai ales că nu ne-am mai confruntat niciodată cu aşa ceva. În aceste condiţii, Mihaela N. va fi cu siguranţă sancţionată. Orele de dirigenţie i-au fost luate, ea nemaiavând dreptul să fie dirigintă la vreo clasă de aici încolo. De asemenea, nu mai predă la clasa în care a avut loc incidentul. Pe lângă toate astea, i se va da calificativul de nesatisfăcător, ceea ce înseamnă că nu va mai avea posibilitatea de a avansa în grad. Acest lucru are consecinţe grave, având în vedere că profesoara tocmai se înscrisese pentru examenul de promovare în gradul II“, ne spune prof. Maria Pădurean, directoarea adjunctă. De asemenea, prof. Maria Pădurean ne-a mai spus că Mihaelei N. îi este ruşine de fapta pe care a săvârşit-o, refuzând să mai intre în cancelarie. „Îi este jenă de colegii ei. Ne spune că nu mai poate să dea ochii cu ei după cele întâmplate“, continuă directoarea.
Lacrimi şi durere
Pe lângă mizerabilul salariu de opt milioane de lei pe lună, Mihaela N. a mai avut parte şi de alte probleme. Cu capul în pământ, şi cu lacrimi în ochi, femeia ne spune: „Vă rog să mă credeţi că nu am vrut să ajung să iau acei bani. Am ajuns însă la capătul puterilor. Nu le-am spus nimic părinţilor mei, pentru că am vrut să-i protejez. În vară am pierdut o sarcină care era foarte avansată. Am avut apoi probleme şi cu soţul meu, cu care mă aflu în divorţ. Cel mai rău îmi pare de faptul că gestul meu necugetat va reprezenta o pată pe emblema acestei şcoli“.
Banii au ajuns în cont
Nu la mult timp după plecarea noastră, am primit un telefon de la directorul liceului, prof. Sorin Haiduc. Acesta ne-a spus: „După plecarea d-voastră, profesoara a făcut rost de cele 40 de milioane şi a plătit întreaga sumă pe care o datora. Se pare că mama profesoarei a ajutat-o la plătirea sumei. Sper ca această lecţie să-i fie învăţătură de minte“.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Adrian Cotuna ⋅