În anul 1974, Teodor Vaţi, împreună cu un vecin au reuşit să cumpere un teren pe care să construiască o casă. Pe lângă terenul ce l-au achiziţionat pentru noul imobil, au dorit să aibă şi o parcelă destinată unei grădini... lucru premergător problemelor ce le au în prezent!

Doi ani mai târziu, deşi lucrurile încă nu erau finalizate, familia Teodor a hotărât să îşi schimbe reşedinţa, primul nivel al casei fiind deja terminat. Şi-au dorit foarte mult şi o bucăţică de grădină. Teren aveau deja pentru casă, dar nu şi cel din spate, ideal pentru    o mică grădină. Pentru a obţine şi această parcelă, au fost nevoiţi să se prezinte la biroul de concesionare.

Astfel, înainte de a se prezenta la biroul respectiv, atât Teodor Vaţi cât şi vecinul său, asociat al terenului pe care s-a construit casa, au făcut o adresă, în anul 1996, către Primăria Arad, pentru a li se atribui continuarea de teren pentru grădină. Răspunsul nu a întârziat să apară, însă nu cel la care se aşteptau cei doi. „Am fost chemaţi pentru a fi anunţaţi de faptul că nu putem primi acea parcelă decât dacă o concesionăm. Primăria nu poate acţiona decât aşa”, susţine Teodor Vaţi.

Această cerere de concesionare a terenului a intrat atât în evidenţa Biroului de Concesionări, cât şi a Primăriei din Arad. În perioada când primar al Aradului era Dumitru Branc, până şi Consiliul Local al Municipiului a aprobat cererea celor doi oameni simpli.

Vestea concesionării nu a fost atât de rău primită, pe cum au reacţionat cei doi asociaţi la confirmarea sumei necesare pentru obţinerea problematicului teren. Prin urmare, atât Vaţi cât şi asocialtul său, s-au văzut în faţa situaţiei de a plăti nici mai mult nici mai puţin de 8.246.268 lei vechi, pentru 471 metri pătraţi, în raportul monedei din 1996 (sumă destul de însemnată în acea perioadă).

Însă funcţionarii Biroului de Concesionări din Arad i-a anunţat pe cei doi că pot achita această sumă (dacă li se pare prea mare) şi în rate, pe o perioadă limită de 25 de ani. S-a calculat rata lunară la o sumă nesemnificativă, s-au întocmit actele şi cei doi au şi început să plătească. În paralel cu rata pentru concesionare, mai aveau de achitat şi taxele şi impozitele pe terenul de sub casă, casa în sine şi alte bunuri pe care le deţineau. La început nu a fost nici o problemă, ci o acţiune de rutină, parcursă în fiecare lună.

În anul 2002 apare şi somaţia

În anul 2001, s-a achitat ultima rată pentru terenul concesionat. Însă, surpriza cea mare abia acum avea „să îşi facă intrarea cu mare fast”. La începutul anului 2002, acesta a primit somaţie din partea Biroului de Concesionare, cum că figurează ca restanţier pentru neplata devalorizării monedei la dolar sau euro. „Imediat ce am primit această somaţie, m-am prezentat la Birou. I-am întrebat de ce figurez ca restanţier, din moment ce am achitat rata în fiecare trimestru. La început, nu au ştiut ce să îmi spună şi m-au rugat să revin mai târziu după ce îmi evaluează cazul. Răspunsul lor a fost că nu am citit integral contractul de concesionare, prin care se preciza că rata va fi calculată şi în funcţie de devalorizarea leului în raport cu dolarul sau euro”, mai susţine Teodor Vaţi.

Una din condiţiile stipulate în contract, de altfel cea aducătoare de restanţe este „Preţul concesionării va fi indexat anual cu rata devalorizării monedei faţă de dolar sau euro”. Mai mult, dacă i-ar fi venit înştiinţare că are de plătit şi această devalorizare, ar fi achitat-o. Se mai gândeşte, de asemenea şi la varianta conform căreia un funcţionar i-ar fi putut atrage atenţia sau să îi fi explicat mai pe îndelete ce înseamnă achitarea unei rate de concesionare.

Astfel, din 1996 de la încheierea contractului şi până în anul 2002 s-a adunat o sumă destul de mare ca restanţă. Iar în anul 2005, Biroul de Concesionare a trimis o somaţie prin proces verbal, cum că Teodor Vaţi este trimis în instanţă, pentru neachitarea sumei restante. Din fericire pentru el însă, Tribunalul a respins această somaţie. Ba mai mult, actualul primar a decis, după ce i-a reevaluat cazul, să rezilieze contractul dintre cele două părţi (persoana în cauză şi Biroul de Concesionare). Astfel, Instanţa a anulat jumătate din suma restantă.

Ceea ce spun actele

Cu privire la acest caz,  am contactat Serviciul de Cntracte din cadrul Primăriei Arad. Astfel, „domnul s-a mai prezentat la noi cu aceeaşi plângere. Contractul său de concesionare figurează în baza noastră de date ca încheiat. Deci aici nu poate avea restanţe. Acum sunt două posibilităţi. Poate figurează la impunere sau are restanţe de pe urma impozitelor pe care le are de plătit. Cât despre neplăţile în urma devalorizării monedei în raport cu dolarul sau euro nu apare pe nicăieri”, a susţinut Maria Florea, referent în cadrul Serviciului Contracte.

Cu toate acestea, Teodor Vaţi a rămas să plătească 4.000 lei noi, ca sumă adunată din penalităţi. „Gândiţi-vă puţin că pe mine mă costă mai mult să plătesc restanţele decât mi-a fost să cumpăr terenul propriu-zis. Şi să nu cred că asta e hoţie cu acte? Acum pentru ce să plătesc aşa o sumă? Pentru faptul că nu am fost anunţat că trebuie să plătesc şi acea devalorizare?”, s-a plâns Vaţi Teodor.

Acum acesta a rămas în urmă cu achitarea taxelor şi impozitelor pentru terenul de sub casă, imobilul ce îl deţine şi alte bunuri ale sale, pentru că figurează ca restanţier la Finanţe.

Sursa: Glasul Aradului