Proteste ?n ?nvăţăm?nt
03.11.2008 ⋅ 0 comentarii
Situaţia din învăţământ devine tot mai disperată pe zi ce trece. Cadrele didactice ameninţă cu închiderea şcolilor, dacă nu se pune în aplicare legea cu privire la majorarea salariilor din educaţie.
În sprijinul profesorilor vin acum şi părinţii elevilor. Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar îi reaminteşte premierului că „în lupta politică stau la mijloc copiii noştri. Ei sunt carnea de tun aruncată în calea intereselor dumneavoastră, a politicienilor”.
Protestele încep de astăzi
Primele semne de nemulţumire vizibilă încep chiar de astăzi în şcoli. În săptămâna aceasta, salariaţii din învăţământ vor purta o banderolă albă pe mână sau sigla FSLI în piept. Preşedintele Sindicatului Democratic din Învăţământul Arădean, prof. Dănuţ Ieneşescu: „Premierul instigă prin declaraţiile sale o categorie socială împotriva alteia şi denigrează imaginea educatorului în România. La nivelul judeţului Arad ne confruntăm cu mai multe probleme: nealocarea sumelor restante pentru punerea în executare a sentinţelor civile câştigate de SDIA, la ultima rectificare de buget învăţământului i-a fost acordată o sumă insuficientă, pentru acoperirea salariilor pe lunile octombrie şi noiembrie 2008 şi a drepturilor salariale câştigate de membrii noştri de sindicat în instanţă mai este necesară suma de 58.000 de mii de lei“.
Pe lângă acestea, mai sunt şi nerespecterea termenelor de plată a salariilor personalului didactic, neaplicarea L-193/2006, a H.G.1317/2006 ca în cazul Primăriei Oraşului Pecica care nu a alocat sumele pentru tichetele cadou. De asemenea, decontarea transportului, decontarea a cinci salarii ale persoanei decedate în caz de deces al unui cadru didactic, se numără printre nemulţumirile profesorilor arădeni.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Adrian Cotuna ⋅