Viteza a făcut două victime la Vinga
05.11.2008 ⋅ 0 comentarii
Accident grav pe drumul ce leagă Aradul de Timişoara, unde şoferul unei Dacii, care nu a respectat distanţa regulamentară în trafic, a intrat cu putere în spatele unui camion. În urma impactului puternic, două persoane au ajuns în stare gravă la spital.
Accidentul a avut loc ieri dimineaţă, pe raza localităţii Vinga. Conducătorul care se afla la volanul unui autoturism marca Dacia nu a respectat distanţa faţă de un camion, care oprise să dea prioritate unei ambulanţe. Pentru că avea viteză, şoferul Daciei nu a putut opri la timp şi s-a izbit puternic de spatele camionului.
La faţa locului s-a deplasat imediat o ambulanţă, care a transportat de urgenţă cele două victime la Spitalul Clinic Judeţean Arad.
Pacienţii au fost trimişi la o unitate medicală tomografică, pentru verificarea amănunţită a stării celor doi răniţi, iar în funcţie de rezultatele radiografiilor, medicii vor stabili dacă victimele vor rămâne sau nu internate.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cele petrecute.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Anca Barbură ⋅