Stire

Opacitate legală? Declaraţiile publice de avere, ţinute secrete

11.11.2008 ⋅ 0 comentarii

Procesul electoral, prin esenţa sa, într-o democraţie, este un proces perfect transparent. Candidaţii, odată lansaţi în cursa electorală, devin persoane publice care nu mai au nimic de ascuns faţă de cei cărora le cer votul. Indiferent dacă vor ajunge sau nu la demnitatea publică pentru care concurează, teoretic, aceşti candidaţi nu au faţă de electorat nici un secret.

Cel puţin, aşa ar trebui să stea lucrurile. Însă activitatea Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 2 Arad, sau, mai pe scurt, a BEJ Arad, demonstrează, cel puţin sub un aspect, contrariul. Am început, în publicaţia noastră, să prezentăm declaraţiile de avere ale unor candidaţi la alegerile generale care s-au înscris legal în cursa electorală. Menţionăm că, în conformitate cu legislaţia privind aceste alegeri, fiecare candidat a fost obligat să depună la înscrierea candidaturii, în dosar, şi declaraţia de avere actualizată. Firesc, aşa cum toate datele privind candidaţii ar trebui să fie publice, şi declaraţia de avere ar trebui să aibă acelaşi regim. Însă practica a demonstrat că, pentru unii, declaraţiile sunt extrem de confidenţiale.

BEJ zice NU pentru transparenţă

„Glasul Aradului” a depus la Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 2 Arad o cerere prin care solicita dreptul de a accesa aceste declaraţii de avere depuse de candidaţi, tocmai pentru a le asigura acel atribut pentru care au şi fost solicitate prin lege, şi anume publicitatea. Pentru că, în afara candidaţilor care prin natura statutului lor, fie de demnitari, fie de membri ai administraţiilor locale sau prin statutul de funcţionar public au declaraţii de avere publice, care pot fi accesate pe site-urile diferitelor instituţii sau organe ale administraţiei publice centrale sau locale, în cursa electorală s-au înscris şi persoane care nu au, prin lege, obligaţia de a-şi face publice declaraţiile de avere. Deci, pentru a asigura deplina obiectivitate şi un tratament egal pentru toţi candidaţii, singura posibilitate ar fi fost de a consulta declaraţiile de avere ale fiecăruia de la dosarul de candidatură.

Un demers firesc şi normal s-a împiedicat însă în birocraţie şi interpretarea ciudată a legii. În loc ca acceptul să fie asigurat pe loc, cererea a fost discutată în şedinţa Biroului Electoral de Circumscripţie de ieri şi a fost respinsă, pe baza argumentului că legea nu prevede posibilitatea de acces la declaraţiile de avere ale candidaţilor. Însă, argumentul de bun simţ că într-un proces electoral transparent şi în condiţiile în care nu există nici un text de lege care să împiedice accesul, nu al presei ci al oricărui cetăţean cu drept de vot, la respectivele declaraţii de avere, atunci, conform unui binecunoscut principiu de drept, tot ce nu este interzis este permis. Deci, declaraţiile de avere ar fi trebuit să beneficieze de acelaşi statut ca toate documentele legate de candidaţi şi procesul de vot, care sunt afişate la sediul BEJ, la fel ca şi toate deciziile acestui for. În plus, interdicţia, votată de membrii Biroului Electoral de Circumscripţie, adică de reprezentanţii partidelor care fac parte din Birou, înseamnă de fapt acceptarea unei discriminări  între candidaţii care au declaraţiile de avere plasate pe site-urile instituţiilor sau organelor administraţiei publice centrale sau locale şi ceilalţi, care se bucură de o ciudată confidenţialitate.

Politicienii vor declaraţii publice

În marea lor majoritate, liderii partidelor implicate în cursa electorală din Arad sunt de acord cu publicarea declaraţiilor de avere ale candidaţilor. „PD-L, prin reprezentanţii pe care îi are în toate funcţiile, aleşi prin votul cetăţenilor sau numiţi, nu s-a opus nicicând prezentării publice a averii, mai ales că există un act care reglementează acest lucru la care trebuie să ne conformăm cu toţii. Nicicând, la nivelul PD-L, nu s-a pus problema ascunderii averilor reprezentanţilor noştri şi suntem de acord ca declaraţiile candidaţilor noştri să fie făcute publice”, ne-a declarat preşedintele PD-L Arad, Gheorghe Seculici.

„Normal că declaraţiile de avere ale candidaţilor trebuie să fie publice. Declaraţia mea este pe site-ul de la alegerile euro-parlamentare. Trebuie doar să o actualizez. PSD este ferm pentru a se face publice declaraţiile de avere ale tuturor candidaţilor săi pentru că noi nu avem nimic de ascuns. Vrem transparenţă totală”, a declarat preşedintele coordonator al PSD Arad, Marius Lazăr.

„Este trist că nu se oferă şanse egale tuturor candidaţilor. Şi eu aş putea avea dubii faţă de declaraţiile unora sau altora. Este straniu când cineva candidează şi nu-şi asumă responsabilităţile. Cum doreşte să devină persoană publică dacă se fereşte? Nici eu nu consider normală hotărârea Biroului Electoral de Circumscripţie. Bineînţeles că sunt de acord să facem publice declaraţiile de avere ale tuturor candidaţilor noştri”, ne-a declarat deputatul Andrei Kiraly, candidat pentru Camera Deputaţilor, preşedintele UDMR Arad.

Cristian Stragea, senator, candidat liberal pentru Camera Deputaţilor şi membru în conducerea judeţeană a PNL Arad, face notă discordantă. În opinia sa, decizia BEJ este normală deoarece candidaţii sunt încă persoane private care nu au obligaţia de a-şi face publică declaraţia de avere. „Mi se pare normal să nu se facă publică declaraţia de avere a candidaţilor pentru că permite abuzuri din partea adversarilor politici. După ce sunt aleşi în funcţia de demnitate publică, situaţia se schimbă şi au obligaţia prin lege de a-şi face declaraţia de avere publică”, explică Stragea care prin declaraţia sa demonstrează de fapt esenţa discriminării la care sunt supuşi candidaţii care au prin lege şi statutul actual declaraţiile de avere publice faţă de contracandidaţii lor ale căror declaraţii rămân secrete.

Alegeri cu două viteze

Declaraţiile principalilor lideri politici, cu excepţia de rigoare, întăresc opinia noastră şi anume că toate declaraţiile de avere ale candidaţilor trebuie să fie publice. Un candidat care şi-a asumat responsabilitatea de a se prezenta în faţa alegătorilor şi a le solicita votul nu poate avea nimic de ascuns şi este deja altceva decât un simplu cetăţean care s-ar putea teme de eventuale represalii. De aici ar fi trebuit să pornească şi interpretarea membrilor BEJ când au judecat solicitarea noastră, în condiţiile în care nu există un text de lege care să reglementeze strict acest domeniu dar legea nici nu interzise expres accesul cetăţenilor la declaraţiile de avere ale candidaţilor.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Sorin_Trocan ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/