Pensie pentru 900 de ani de muncă
11.11.2008 ⋅ 0 comentarii
În sistemul public de pensii, un arădean deţine recordul calculului de pensie, aceasta fiind calculată din data de 01.10.1988 – 01.10.1003. Prin urmare, Ioan Luca, deţinătorul acestui record, susţine că scrisoarea trimisă de Casa de Pensii în data de 16.08.2004 este plină de aberaţii matematice şi istorice.
De asemenea, Ioan Luca doreşte să i se acorde suma calculată pe cei 985 ani de activitate, considerând că oricum are o pensie de mizerie. Astfel, în scrisoarea cu pricina intervine şi firma de salubritate cu calculele de spor, cel mai interesant dintre ele fiind sporul de salubritate (9%) pe perioada 01.09.1993-01.10.1992.
Ioan Luca a mai făcut numeroase reclamaţii la Casa Judeţeană de Pensii din Arad, pe motiv că pensia sa nu a fost calculată în mod corespunzător, ceea ce i-a scăzut din credibilitate în faţa funcţionarilor din sistemul de pensii.
Pe de altă parte, Mărioara Gozman, director al Casei Judeţene de Pensii Arad declară că a auzit de cazul acestui domn dar este în cunoştinţă de cauză şi asupra dosarului gigantic al pensionarului la care au contribuit numeroasele reclamaţii. Vom reveni cu amănunte!
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Roxana Rusu ⋅