Ieri după masă, cei opt copii, cu sufletele îndoliate şi ochii plini de lacrimi, şi-au condus pe ultimul drum mama. Privirile pierdute, pline de amărăciune şi ţipetele de disperare ale fraţilor, rămaşi acum ai nimănui, au transmis o umbră de tristeţe pe chipurile celor prezenţi în număr atât de mare la înmormântare.

Rude, prieteni, vecini sau simpli pecicani, impresionaţi de povestea tragică a familiei, au venit, ieri, să fie alături, măcar şi pentru câteva minute de copii, de cei care şi-au pierdut mama, pentru totdeauna, iar tata... pentru  câţiva ani buni de zile, timp în care se va afla după gratii.

Valeriu Graure, de 44 de ani, cunoscut ca fiind un om cumsecade şi la casa lui, şi-a pierdut minţile pentru câteva minute din cauza geloziei, iar în urma unor discuţii aprinse, acesta a pus mâna pe cuţit şi a înjunghiat-o pe soţia sa, de 36 de ani. Îşi regretă enorm de mult fapta, iar, surprinzător, copiii nu îl judecă nici o clipă pentru că le-a „furat” pentru totdeauna pe cea care le-a dat viaţă.

Imediat după ce s-a întâmplat tragedia, tatăl copiilor i-a pus pe aceştia să promită că vor face tot posibilul să rămână împreună şi să aibă grijă unii de alţii. Dragostea şi devotamentul pentru tatăl lor, i-a ajutat pe copii să facă faţă situaţiei şi să îşi promită unul altuia că indiferent de ce se va întâmpla vor rămâne uniţi. Cele două fete majore au susţinut că vor face şi imposibilul numai să poată să îşi adopte frăţiorii mai mici. Optimismul tinerilor s-a prăbuşit ieri, când, adunaţi în jurul sicriului, unde zăcea corpul mamei lor, priveau disperaţi spre căsuţa unde au crescut şi care acum le va aduce întotdeauna aminte de momentele tragice prin care soarta i-a pus să treacă.

O urmă de speranţă

Deşi cerul parcă s-a prăbuşit peste cele opt suflete ale familiei Graure, care vor fi nevoiţi să se descurce de acum înainte singuri, fără nici un sprijin, singura lor speranţă acum, şi anume, aceea de a rămâne împreună, în casa părintească, se pare că va fi posibilă.

„Eu voi merge zilele următoare la Primărie să mă căsătoresc legal cu prietenul meu. Fiind o familie, ne va fi mai uşor să îi păstrăm pe frăţiorii mei lângă noi, să fim împreună, chiar dacă nu va mai fi niciodată ca înainte. Vom avea grijă unul de celălalt şi împreună, îl vom aştepta pe tata să se întoarcă acasă”, a declarat Monica, cea mai mare dintre surori.

Pe lângă aceasta, naşii, care au fost alături trup şi suflet de copii în aceste zile negre, vor lua acasă la ei şi vor avea grijă de una dintre fetiţe, cea pe care au şi botezat-o.

„Este finuţa noastră şi vrem din tot sufletul să avem noi grijă de ea. Are zece anişori şi ne este foarte dragă. Va avea camera ei şi ne vom strădui să îi oferim tot ceea ce are nevoie, pentru a creşte fericită, fără să simtă lipsa unei familii. De altfel, ne vom îngriji, atât cât vom putea şi de ceilalţi copii. Nu vrem să îi despărţim. Locuim foarte aproape iar dacă Dumnezeu i-a lăsat fără mamă şi fără tată, pentru mulţi ani de aici înainte, vom încerca să îi ajutăm”, a povestit naşul, C. Dumbravă.

Sursa: Glasul Aradului