Permisele şi certificatele de ?nmatriculare, ?n format European
12.11.2008 ⋅ 0 comentarii
Serviciul de Permise Auto din subordinea Prefecturii Arad a început să emită, de săptămâna aceasta, permise şi certificate de înmatriculare în noul format, conform normelor Uniunii Europene.
Acestea sunt realizate pe suport unicarbonat, fotografia titularului şi datele acestuia fiind gravate cu laser, lucru care le face foarte greu de falsificat.
„Toate actele care au fost depuse pentru eliberarea acestor două documente, începând de săptămâna aceasta, au fost trimise la procesare la Bucureşti. În decurs de trei zile, cei de la Bucureşti le vor trimite înapoi la serviciul de permise din Arad, de unde se vor putea ridica de către titulari. Această modalitate de lucru se va menţine până în luna ianuarie a anului viitor, când permisele auto şi certificatele de înmatriculare vor fi trimise către titulari, prin poştă, de la Bucureşti”, ne-a declarat Gavril Popescu.
Permisul de conducere european prezintă o serie de elemente de siguranţă, vizibile doar în anumite condiţii. Actul mai prezintă şi o serie de coduri, prin care sunt reliefate anumite caracteristici ale autovehiculului, cum ar fi cutia automată sau manuală.
Noul model al certificatului de înmatriculare conţine mai puţine informaţii decât cel eliberat până acum, însă include data primei înmatriculări, un cod de omologare comunitară şi date referitoare la titularul autovehiculului.
Titularii permiselor auto şi certificatelor de înmatriculare model vechi nu au obligaţia de a cere preschimbarea documentelor, acestea rămânând valabile până la expirarea lor.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Nadia Bodran ⋅