Filarmonica de Stat Arad - Unul dintre cele mai apreciate ansambluri corale
13.11.2008 ⋅ 0 comentarii
Corul Academic al Filarmonicii de Stat Arad şi-a adus contribuţia artistică la viaţa culturală a oraşului încă de la înfiinţarea orchestrei simfonice arădene, adică din anul 1948. Îndrumaţi de profesorul Adrian Demian, membrii corului au activat pe bază de voluntariat până la insituţionalizarea în 1950, devenind mai apoi unul dintre cele mai apreciate ansambluri de profil din România.
De-a lungul anilor activitatea formaţiei corale arădene s-a concretizat într-un număr impresionant de concerte vocal-simfonice şi a cappella, înregistrări pentru radio şi televiziune, în care au fost parcurse repertorii româneşti şi universale de o complexitate extremă. Corul Academic al Filarmonicii de Stat Arad se va bucura de-a lungul anilor de îndrumările maeştrilor Kurt Mild, Anatol Goreaev, Iovan Miclea, Paul Paradenco, Didu Marian, Doru Şerban (1973 – 1996).
Încă din primii ani de existenţă Corul Academic al Filarmonicii de Stat Arad şi-a asumat prezetarea în primă audiţie românească a unor ópusuri universale. Dacă în 1957 ansamblul prezenta pentru prima oară în România „Carmina Burana” de Carl Orff, în ultimele stagiuni concertistice a adăugat la lista de premiere naţionale lucrări precum: Ralph Vaughan Williams – „Dona Nobis Pacem”, Françis Poulenc –„Stabat Mater”, Françis Poulenc –„Gloria”, Antonin Dvorak –„Te Deum”, Anton Bruckner – „Misa în fa minor nr.3”, Ernest Bloch – „Serviciu sacru” Avodath Hakodesh, Morten Lauridsen – „Lux Aeterna”, Leonard Bernstein – „Chichester Psalms”, Serghei Rahmaninov – „Vecerniile opus 37” sau Ildebrando Pizzetti - „Requiem” Corul Filarmonicii de Stat Arad a concertat în ultimii ani în centre muzicale importante din Italia, Germania, Austria, Ungaria şi Spania.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: (C.L.) ⋅