Tineri prinşi la braconaj
14.11.2008 ⋅ 0 comentarii
La Semlac, jandarmii au prins în plin flagrant doi tineri, în timp ce pescuiau cu lansetă prevăzută cu cârlige şi agăţătoare, prin greblare, fapt pedepsit de lege.
Jandarmii Gruperi de Supraveghere şi Intervenţie Pecica, se aflau în patrulare în vederea prevenirii şi combaterii braconajului piscicol pe râul Mureş, când, în zona localităţii Semlac, pe malul drept al râului, au găsit doi tineri, care se aflau la pescuit. Din primele constatări, cei doi, Claudiu Florin R., de 27 de ani şi Dan Florin A., de 19 ani, ambii din Semlac, pescuiau cu o lansetă prevăzută cu mulinetă cu fir monofilament, cu două cârlige triple cu spin şi plumbi cu ochet ataşaţi la capătul firului, prin metoda numită „greblare” cu unelte înţepătoare şi agăţătoare.
Băţul de pescuit, în valoare de aproximativ 250 de lei a fost ridicat de oamenii legii, în vederea confiscării, iar celor în cauză le-au fost întocmite dosare penale pentru pescuit cu unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare, faptă pedepsită de lege.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Anca Barbură ⋅