Un copil a fost accidentat de tren
14.11.2008 ⋅ 0 comentarii
Un băieţel de doar 11 ani a fost acroşat şi pur şi simplu târât cîţiva metri de trenul personal 3131, care circula pe relaţia Arad-Brad.
Accidentul s-a întâmplat în jurul orei 23.30, în apropierea localităţii Sebiş. Copilul a vrut să traverseze liniile de tren, fără însă a se asigura. Grăbit, băiatul nu a observat că din partea stângă venea trenul, astfel, a fost acroşat şi „târât” câţiva metri. Abia după ce mecanicul şi-a dat seama, a oprit cât a putut de repede trenul şi a solicitat o ambulanţă. Victima a fost transportată în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean Arad. Acum, băiatul se află internat în stare gravă, la secţia reanimare, fiind diagnosticat cu fractură de femur, numeroase contuzii şi traumatism cranian închis.
„Nu sunt suspiciuni cu privire la cauza producerii accidentului, cercetările fiind continuate pentru stabilirea identităţii victimei şi a împrejurărilor exacte ale producerii accidentului“, a declarat inspector principal de poliţie, Camelia Tuduce, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Arad.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Anca Barbură ⋅