Stire

Un nou parc comercial la Arad

15.11.2008 ⋅ 0 comentarii

Aradul se va înmulţi cu încă un nou  parc comercial. Începând de ieri, proiectul privind noul Parc, care va fi numit „Parc comercial Rompark” se află la transparenţă decizională şi poate fi consultat până să fie votat de consilierii locali. Beneficiarul  Parcului este o firmă din Oradea, care a ales ca locaţie şoseaua de centură a Aradului. În incintă vor fi construite depozite, platforme, locuinţe de serviciu şi chiar sedii de bănci.  La ora actuală în vecinătate, există şi o staţie de distribuţie de carburanţi. Parcul are o suprafata de 30,6 hectare, iar clădirile se vor afla pe 11,66 hectare. Proiectantul a prevăzut pentru acest parc comercial  şi spaţii verzi pentru a reduce poluarea. Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, afirmă că elaboratorul prezentului P.U.Z. apreciază că demararea acestei zone cu posibil profil mixt - comerţ, dotări, prestări, locuinţe de serviciu, va duce la dezvoltarea Municipiului Arad.  Pe lângă parcurile comerciale, Aradul va avea şi opt mall-uri.  Un alt parc comercial este aproape de finalizare pe DN 7, la ieşirea din Arad spre Deva.  Proiectul  privind „Parcul comercial Rompark” se află la transperenţă până pe data de 27 noiembrie.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Claudia Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/